Becali a anunțat numele jucătorului care vine de la PAOK în schimbul lui Varela. Tade e OUT: „Am terminat cu el”

Gigi Becali a anunțat numele fotbalistului care vine de la PAOK în schimbul lui Fernando Varela. Este vorba despre fundașul grec Dimitrios Chatziisaias (23 de ani).

Patronul Stelei a intervenit la Digi Sport și a anunțat că în România va veni un fundaș central de 1.93 m. Dimitrios Chatziisaias a fost cumpărat de PAOK în ianuarie 2016 de la Panionios pentru 550.000 de euro, conform transfermarkt.de și câștiga 200.000 de euro pe sezon: „Ne-au dat un jucător, fundaș central, pe care au dat anul trecut un milion. E fundaș central, are 23 de ani, 1.93 cm”, a spus Becali la Digi Sport.


Dimitrios Chatziisaias (foto) în momentul în care a fost prezentat la PAOK.

Dimitrios Chatziisaias a mai jucat de-a lungul timpului la Vataniakos, Glyfada, Chania și Panionios, dar nu a fost prima opțiune a Stelei, care l-a dorit inițial pe Erik Sabo.

Tade pleacă de la Steaua

Finanțatorul vicecampioanei a vorbit și despre alți jucători și a infirmat zvonurile conform cărora Hamroun ar pleca la Al Sadd din Qatar, algerianul urmând să rămână la echipă. Gregory Tade, în schimb, s-a despărțit de Steaua, iar transferurile lui Chipciu și Varela sunt ca și realizate: „Hamroun nu pleacă nici pe cinci milioane. Gata, la revedere! A plecat și Tade, am semnat cu el. I-am dat drepturile impresarului, 110.000 de euro cu totul, și scap de un milion și jumătate pe an. Chipciu, Tade și Varela costau 1.5 milioane de euro pe an, cu impozite și tot. Cu Chipciu și Varela am terminat”, a dezvăluit patronul Stelei.

Publicat: 17 07. 2016, 19:16
Actualizat: 17 07. 2016, 20:41