Becali a cumpărat un altfel de fotbalist! A fost la Benfica, iar acum se va simți stingher printre Tănase și frații Costea: „O să merg săptămânal la teatru”

Din Bacăul natal a plecat la 13 ani, când părinții îl strigau încă Vlăduț. Privind în gol, cu degetele împreunate, spune sec: „Mi-a fost greu să fiu singur printre străini!”.

N-a învățat să gătească sau să-și spele hainele, alții au avut grijă de el și le e recunoscător. A învățat, în schimb, fotbal. La Lisabona, pe un pat de spital ce avea să-i fie cel mai bun prieten luni bune, s-a gândit să se lase. Mama l-a încurajat, i-a zis să nu plece niciodată, de nicăieri, pe ușa din dos. A revenit în țară și acum mai are puțin și își face bagajele pentru Steaua. Chiar dacă se consideră încă mic, Vlăduț a crescut. E unul dintre cei mai promițători fundași din România și cariera lui e abia la început.

Vlad, să zicem că Steaua revine în Ghencea, iar pentru tine e prima zi la noua echipă… Cum îți imaginezi că ar putea fi?
(zâmbește ușor) Eu am jucat acolo și pot să spun că îți dă un sentiment special stadionul ăsta.

Nu spui acest lucru doar din complezență?
Nu, nu! Crede-mă, chiar îți dă o anumită stare. Nu-mi cere să‑ți explic în cuvinte că nu aș ști. Îți bate inima mai repede, ai un puseu de adrenalină când vezi lumea în tribune. Nu degeaba acolo e „Templul”!

Revenind la prima ta zi…
Îți dai seama că m-aș trezi foarte de dimineață. Apoi aș merge la stadion și i-aș ruga pe prietenii mei, Gabi Matei și Răduț, să mă introducă în atmosfera de la Steaua.

Uitându-te în spate, cum vezi evenimentele care s-au petrecut în cariera ta în ultimul an?
Toate s-au întâmplat foarte repede și numai spre bine. Nu, chiar nu… nu mă așteptam să se întâmple acest transfer sau convocarea la echipa națională. Mi le doream atât de mult, dar nu credeam că se vor întâmpla într-un timp atât de scurt.

„Am prieteni mai mulți pe Facebook!”

Cum s-a schimbat viața ta odată cu dobândirea notorietății, prin transferul la Steaua?
În niciun fel. Conduc același VW Passat ca înainte, am aceeași prietenă, nu s-a schimbat mai nimic. Singurul lucru diferit e că acum am mai mulți prieteni pe Facebook. (râde cu poftă) Și poate că mai multă lume mă recunoaște pe stradă.

Ce părere ai despre atenția pe care oamenii o acordă fotbaliștilor? Despre faimă?
Nu poți să zici că eu sunt faimos. Sincer, cred că doar atunci când ajungi să joci la o echipă mare din Europa te poți considera celebru. Dar până atunci eu trebuie să fiu modest, să nu mă gândesc la lucrurile astea. Sunt mic…

Ești în autocarul echipei naționalei, mai ai puțin până la Național Arena și vezi oamenii mergând spre stadion… Continuă tu de aici, te rog…
(râde cu poftă, apoi face o pauză de gândire) Parcă stăteam la geam în autocar. Da, da, sigur eram la geam și mă uitam la oameni. Pe mine mă ajută când văd multă lume și strigă „România”, îți dă doza aia de adrenalină de care ziceam și mai devreme. Nu știam ce e în stadion, ne așteptam să fie ceva lume, dar la începutul meciului e șocul. Când am ieșit la încălzire, au început toți să strige. Nu îmi venea să cred, mi-am zis: „Azi trebuie să iasă bine!”

Și ți-a ieșit…
Așa este! Am stat tot meciul cu ochii pe Benzema, știam că nu trebuie să îl scap din ochi, că e deranj. Avea un antrenor al meu o vorbă, că unii atacanți sunt mincinoși. Eh, așa e Benzema. Stă în spatele tău, îți dă senzația că nu urmărește faza, și dintr-o dată îl vezi că apare în fața ta, preia și se duce spre poartă. Cu mine, din fericire, n-a avut ocazia.

„Mi-a fugit pământul de sub picioare la Benfica”

Povestește-mi perioada pe care ai petrecut-o la Lisabona.
Aveam 17 ani când am ajuns la Benfica. Eram la juniorii lor, la o selecție, și m-au oprit după două săptămâni. După câteva zile, am fost chemat să mă antrenez cu prima echipă, alături de Nuno Gomes, Rui Costa și Di Maria…

Ce simte un copil atunci când se antrenează cu atâtea nume mari în jurul lui?
Mi-a cam fugit pământul de sub picioare inițial. Dar la antrenament m-am descurcat foarte bine! Poate și de aceea m-au mai păstrat încă o săptămână cu ei. Dar m-am accidentat și mi-a revenit pământul sub picioare.

Cum ai trecut peste perioada de accidentare?
Nu vreau să mint și să spun că a fost ușor. Mă gândeam, în anumite momente, că ar fi mai bine să mă las și să mă întorc acasă. Dar mama a fost alături de mine, îmi spunea că niciodată, de nicăieri nu trebuie să plec pe ușa din dos. Vorbele ei mi-au dat putere.

După ce te-ai refăcut, te-ai întors în România?
Nu imediat. Benfica voia să mă împrumute la o echipă din eșalonul secund, dar mie nu prea mi-a convenit. Mă gândeam că o să fiu iar singur. Așa m-am hotărât să vin înapoi în România.

Tu de la ce vârstă ai plecat de acasă?
La 13 ani! Nu prea știi multe despre viață la vârsta asta, dar am avut noroc de un antrenor excepțional la Ardealul, Mihai Georgescu, care mereu ne-a forțat să ne descurcăm. E greu că ți-e dor de familie, dar eu sunt un tip ambițios și trag foarte tare de mine în orice situație.

Cine o să aibă grijă de tine când vii la București?
O să vin cu prietena mea. Dar eu sunt un băiat liniștit, nu sunt foarte agitat și, mai ales, nu îmi place să ies în evidență prin viața extrasportivă. Chiar vorbeam cu prietena mea că o să venim la București și o să mergem în fiecare săptămână la teatru. (zâmbește timid). Știi, la Târgu Jiu nu sunt prea multe de făcut…

Cluburi nu? Că până la urmă, e o chestie normală pentru un băiat de 22 de ani.
Nu prea mă atrag pe mine. Totodată, nu pot să spun că n-aș ieși într-o seară liberă, ca să mai sparg un pic monotonia. Dar, repet, nu sunt eu genul cluburilor.

Unde îți place să mergi în vacanțe?
Am fost la Londra și am rămas impresionat! Sunt atât de multe locuri pe care poți să le vizitezi acolo, e un loc extraordinar.

Îmi doresc să câștig campionatul cu Steaua, iar cu echipa națională să ajung la Campionatul European. Acestea sunt următoarele mele obiective
Vlad Chiricheș, fundaș