Gigi Becali a anunțat că i-a prelungit contractul lui Harlem Gnohere (30 de ani) pe încă un an și i-a mărit salariul de la 15.000 la 20.000 de euro pe lună.
„Lui > i-am mărit salariul azi de la 15.000 la 20.000 și i-am prelungit contractul pe încă un an, mai are 3. Prețul pentru el e 7 milioane. Vom discuta în iarnă despre Bizonul”, a spus Becali, pentru Digi Sport.
În urmă cu puțin timp, Becali a spus că pentru Gnohere are o ofertă din țările arabe. În tranzacție ar fi implicat și Florin Tănase, iar cei doi ar putea pleca la pachet, în schimbul a 15 milioane de euro. Gnohere a devenit omul de bază al FCSB-ului, singura gură de tun veritabilă. La sfârșitul sezonului trecut și-a împărțit titlul de golgheter cu George Țucudean, după ce amândoi au marcat câte 15 goluri. Doar Wesley, Gregory Tade și Azdren Llullaku au mai reușit această performanță.
Adus pe o sumă derizorie de la rivala Dinamo, 250.000 de euro, Gnohere e cotat în prezent la 2.5 milioane de euro, conform site-ului transfermarkt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER