Steaua a încercat să profite de faptul că Valerică Găman (26 de ani) a intrat în ultimele șase luni de contract cu Astra Giurgiu și a dorit să-și asigure serviciile fundașului încă din această iarnă. Mutarea nu s-a mai realizat din pricina pretențiilor financiare ale jucătorului, considerate exagerate de către oficialii Stelei.
„Găman a cerut 300.000 de euro la semnătură și 25.000 de euro pe lună. Dacă Tamaș duce o viață sportivă corectă nu are rival”, a recunoscut Gigi Becali, pentru DigiSport.
Dacă discuțiile cu Steaua nu se vor concretiza, Găman ar putea ajunge, în vară, liber de contract, la Al-Ittihad, formație antrenată de Victori Pițurcă. Singurul impediment în calea transferului stau posturile pentru fotbaliștii extra comunitari din echipa arabă. Sulley Muntari este vedeta echipei, Lucian Sânmărtean este unul dintre favoriții lui Pițurcă, iar Rivas este golgheterul echipei.
După ce au renunțat momentan la Găman, campionii s-au orientat către Gabi Tamaș, jucător exclus din lotul Stelei de Mirel Rădoi, în debutul acestui sezon. Fundașul va ajunge în cantonamentul Stelei din Antalya.
23 de meciuri și 2 goluri. Acestea sunt cifrele lui Valerică Găman în acest sezon 1,8 milioane de euro este cota de piață a fundașului, conform transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER