Becali a gândit un plan împotriva Timișoarei!** „Nu vreau să câștige la ‘masa verde’!”
Steaua se află în acest moment pe locul trei, la un punct în
spatele liderului CFR Cluj și speră ca finalul acestui sezon să-și
adjudece titlul cu numărul 24.
Tocmai din cauza faptului că se află în luptă directă cu Timișoara
(echipa aflată pe poziția secundă) pentru supremația în Liga I,
patronul Stelei anunță că va realiza o alianță alături de celelalte
trupe puternice din campionat, pentru ca formația bănățeană să nu
aibă câștig de cauză la „masa verde”, în meciul cu Rapid.
„Jocurile Timișoarei nu se pot face. În cazul ăsta mă
refer. Când vedem că Rapidul și Copos fac un pas puțin înapoi sau
că se întâmplă așa ceva, imediat, eu Steaua, Dinamo, CFR cred, nu
știu, dar de Dinamo știu sigur că am vorbit cu Borcea, Porumboiu
mi-a spus să vedem verdictul și după aia, de ce să ne băgăm
înainte, Urziceniul, să vedem dacă se bagă, cine e pretendentă la
titlu, noi putem veni parte în proces. Acele trei puncte
influențează clasamentul, noi intervenim în proces și ne apărăm
noi. „, a spus Becali.
Becali a precizat că vor urma anchete în fotbalul românesc dacă
decizia în cazul „Varga-Bălan” va fi favorabilă grupării FC
Timișoara. „Și nu o să fie numai asta. O să fie zero tot.
Începe un moment zero în fotbal. Nu spun încă ce. Dacă e vorba să
ne păcălim unii pe alții. Să vedem verdictul și o să vedeți apoi
zguduială în fotbal, cutremur. Să facem pe urmă niște anchete ca
lumea, să vedem de ce s-a întâmplat așa. Săptămâna cealaltă mă
spovedesc și mă împărtășesc și nu vreau să înceapă nebuniile să fiu
în vrajbă cu lumea. Dar numai atât spun, dacă acest verdict nu se
va da corect, și noi știm cum este, vor exista niște cutremure în
fotbal”, a mai spus el.
Finanțatorul stelist spune că a studiat doar șapte minute
regulamentul pentru a realiza că FC Rapid are dreptate. „Nu
știu cine îi ține pe ăia doi fotbaliști să nu joace. Ei au drept de
joc, au ștampilă, au viză. Am studiat și eu regulamentul de joc cu
Vali Argăseală. E la mintea cocoșului. Eu am studiat șapte minute
și am văzut că are dreptate Rapidul. Eu cred că s-a încercat, dar
nu s-a mai continuat nimic, să se facă orice fel de joc Timișoarei.
Nu se poate, ca să zicem că îl pârlești pe Copos și pe Rapid. Dar
pe urmă vine Steaua, Dinamo, CFR, Urziceni, Vaslui, că sunt oameni
puternici care nu pot fi păcăliți așa ușor. E de bună credință, au
greșit organele competente care organizează competiția, n-are nicio
vină Rapid și Copos că a primit până în ora meciului, la ora 3,
aveau viză. Pe urmă s-a anulat și iar au revenit. Anulare la
anulare. Înseamnă revenire la forma inițială. De ce să o anulezi pe
aia, revii la viza pe care ai avut-o„, a explicat el.