Gigi Becali s-a declarat dezamăgit de declarațiile făcute de Brandan în ProSport-ul de azi. Argentinianul și-a manifestat încă o dată nemulțumirea față de faptul că nu a fost lăsat să plece în China.
Patronul roș-albaștrilor afirmă că va avea o discuție între 4 ochi cu Brandan, în care îi va explica acestuia că trebuie să respecte contractul.
„Cinste Înseamnă cuvânt dat, respectat, semnătură dată. Orice om vrea la mai bine, și eu și oricine. Când ai un contract încă un an jumate, cinste este când spui „Am contract un an jumate, dacă clubul crede că mă poate da, bine. Aș vrea să plec, dar doar dacă clubul e de acord”. Asta înseamnă cinstea.
Să nu credeți că noi, patronii, suntem sclavii fotbaliștilor și la cheremul lor. Brandan să înțeleagă un lucru: nu e titular la Steaua, așteaptă rezervă pe bancă până când titularul nu este apt. El va ajuta Steaua, pentru că așa și-a dat consimțământul, ca rezervă sau ca titular. O să mă întâlnesc eu față în față cu el și îi voi spune. Așa cum am învățat eu de la tatăl meu, că dacă am bătut palma pe o sumă aia rămâne, așa o să-l învăț și pe Brandan.”, a declarat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER