Becali a refuzat 40.000.000 € pentru Steaua
Ieri la prânz, Dumitru Dragomir l-a sunat pe Gigi Becali, transmițându-i, probabil, cea mai mare ofertă care a fost făcută vreodată pentru cumpărarea Stelei.
„Gigi, niște ruși foarte bogați vor să-ți cumpere clubul! Dacă accepți discuțiile, mâine avocatul lor vine la tine. Sunt serioși, nu e de joacă“, i-a spus șeful LPF patronului Stelei. Pentru o clipă, Gigi Becali a avut un moment de cumpănă. Eșecul din politică, criza financiară, ieșirea Stelei din sezonul European, ostilitatea suporterilor, toate astea i-au dat de gândit. După două ore, Becali se decide însă să nu cedeze și-i spune lui Dragomir să le zică rușilor să nu-și trimită avocatul.
Contactat de ProSport, Gigi Becali a explicat aseară decizia luată. „Știți ce este? Dacă îmi puneam mintea, cu banii ăia făceam o altă echipă, care în doi ani lua și campionatul, o bătea și pe Steaua. Dar nu pot! Steaua e Steaua, cum s-o vând? Pentru că niște descreierați mă înjură? În vecii vecilor nu aș putea lăsa Steaua pe mâinile unor străini“, a tunat Gigi.
Imediat, Dumitru Dragomir a confirmat și el. „Da, intenția rușilor este reală, ofereau ceva mai puțin de 40 de milioane de euro, dar nu pot spune mai multe”, a zis șeful Ligii. ProSport a aflat că oferta de 38 de milioane de euro, plătibili cash și într-o singură tranșă, venea din partea unor puternici oameni de afaceri ruși care controlează industria aluminiului din România.
Prietenii de afaceri ai lui Abramovici
Aici sunt două grupuri. Cel mai puternic, ALRO Slatina, pare să nu fie cel în cauză. Surse din anturajul lui Vitali Macitski, miliardarul rus care controlează ALRO, au infirmat, de la Moscova, o intenție a acestuia de a investi în fotbalul românesc. Foarte probabil oferta primită de Becali a venit din partea celuilalt grup, legat puternic de sfera de afaceri a lui Roman Abramovici, care deja deține în România Alor Oradea. Este vorba de Viktor Misitki, un alt rus extrem de puternic, care controlează prin grupul său, Rinko, producătorul Alum Tulcea și care într-adevăr și-ar fi dorit să intre în fotbal, după modelul Abramovici la Chelsea.