Becali a stabilit echipa pentru jocul cu Vaslui:** „Încă de la începutul săptămânii, ca să nu avem surprize”
Steaua se află la trei puncte în spatele CFR-ului și se pregătește de duelul cu FC vaslui, meci care va fi condus în premieră în acest sezon de o brigadă din străinătate.
Mihai Stoichiță a prefațat acest joc în care se teme de trio-ul letal al echipei lui Porumboiu: Adailton – Sânmărtean – Wesley.
„Vasluiul este o echipă foarte bună, care are o dezordine organizată, este o chestie foarte interesantă la ei, prin mișcarea jucătorilor în teren, schimbările lui Adailton cu Sânmărtean, Wesley apare de nicăieri, sunt greu de controlat. Mobilitatea lor creează probleme și panică pentru că apar în zona în care nu te aștepți. Are suportul talentului și disponibilității de a juca în multe zone ale terenului, le place să apară în zone în care să surprindă.
Ar trebui să mă întorc în anii ”70 când Bertie Vogts îl marca pe Cruyff pe tot terenul, nu se mai face așa și cred că inteligența de joc în sistemul de apărare primează marcajului om la om. Le-am zis băieților că nu trebuie să fim timorați că jucăm în fața unor jucători de teapa lor, suntem Steaua și trebuie să ne impunem, noi trebuie să-i facem să ne contracareze. Poate interveni orice până la sfarșitul jocului, dar noi vrem victoria”, a declarat Mihai Stoichiță pentru Sport Total FM.
„Lippi” este contestat de fanii Stelei pentru că acceptă să pună în aplicare „sfaturile” primite din partea patronului. Antrenorul Stelei ironizează aceste zvonuri și spune că a stabilit strategia pentru jocul cu Vaslui „încă de la începutul săptămânii, ca să nu avem surprize”, a spus Stoichiță, mândru că schimbările fericite făcute în partida cu Oțelul au fost ulterior atribuite lui Becali: „Dacă au părut oportune înseamnă că așa au fost. Niciun fel de problemă, nu e rușine, înseamnă că există comunicare”.
Stoichiță are la dispoziție pentru meciul cu Vaslui toți jucătorii în afară de Iliev, care este suspendat pentru acest joc.
„Singurul care va lipsi este Iliev, care este suspendat. În rest, toți sunt apți de joc, după antrenament nimeni nu este accidentat, așa că diseară(n.r.-miercuri) intrăm în cantonament și ne vedem de treabă până la ora meciului. Nu este o partidă importantă, este o partidă grea. Meciuri importante avem și cu echipele de la subsolul clasamentului”, explica antrenorul Stelei.
Chiar dacă s-a hotărât aducerea de arbitri străini în câteva meciuri din acest final de sezon, Stoichiță nu este interesat de cine va conduce partidele Stelei.
„Nu am nicio treabă cu arbitrii, nu mă interesează cine mă arbitrează, niciodată nu m-am gândit la asta. Eu fac altă meserie, nu știu să fluier”, a mai adăugat Stoichita.