Becali acuză „oțelarii”: „Ați jucat pentru CFR!”
Război al declarațiilor în toată regula la sfârșitul meciului de la Galați.
Becali a sărit ca ars în momentul în care fotbaliștii Dică, Vâtcă, Habibou, Dayro, Lovin și Baciu au fost opriți pentru un test antidoping.
„Ce interes avea Marius Stan să-mi țină mie jucătorii acum încă o oră la testul antidoping? Mai ales când noi avem meci marți, cu Timișoara. Ce sunt tertipurile astea? O să-l bată Dumnezeu!“, a tunat Becali.
„Marius Stan mi-a cerut bani!“
„Oțelul a jucat doar pentru CFR, că doar n-o fi jucat pentru ei! Oricum, vom câștiga și astea patru meciuri, că Dumnezeu nu le face pe plac dușmanilor mei“, a mai acuzat Gigi.
Latifundiarul din Pipera și-a continuat apoi atacul, precizând că i-a băgat mulți bani în buzunar lui Stan: „Eu l-am ajutat pe el în viață. N-am câștigat nimic de pe urma lui, dar el da! El o trimitea pe prietena lui, una blondă, să-i dau bani. Nu înțeleg de ce nu-mi dădea el telefon. Stan mi-a făcut mie numai pagube. Cu vreo patru-cinci jucători. Trebuia să lase acum Steaua în pace. Putea să țină cont că a făcut bani cu mine și nu să facă măgăriile astea. Eu am pierdut câteva sute de mii de euro din cauza lui“.
Replica lui Stan a fost la fel de acidă: „Becali nu are cei șapte ani de-acasă, iar mitocănia se plătește pe lumea asta. Gigi nu gândește când dă declarații, face referiri la familie, iar în Biblie se spune că familia e sfântă. O să-l bată Dumnezeu pentru asta“.