Becali, acuzat că încearcă o diversiune!** „Afectează imaginea Stelei!” Vezi comunicatul MApN
CSA Steaua a emis, vineri, un comunicat, în care îl acuză pe
finanțatorul FC Steaua că dezinformează opinia publică privind
chiria impusă pentru Complexul Sportiv Steaua pentru a obține
avantaje nemeritate și neconforme.
„Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, în
asentimentul milioanelor de români – cadre militare, civili,
pensionari, susținători și simpatizanți care au contribuit
financiar, fizic și material la crearea Clubului și a patrimoniului
acestuia, inclusiv a stadionului Ghencea, își exprimă profunda
indignare față de modul în care «finanțatorul» S.C. FC Steaua S.A.
induce, în mod repetat, în eroare opinia publică, prezentând
interpretări personale asupra problemelor legate de situația
închirierii stadionului, interpretări care nu au nicio legătură cu
realitatea. Considerăm această atitudine drept o încercare de
obținere a unor avantaje nemeritate și neconforme cu statutul unei
societăți comerciale, cum este S.C. FC Steaua S.A., la adăpostul
confuziei și dezinformării publice„, se anunță în
comunicatul MApN.
CSA Steaua acuză conducerea clubului de fotbal că nu dorește o
relație de colaborare legală. „Regretăm profund situația la
care s-a ajuns, care ne afectează întreaga activitate, imaginea și
tot ceea ce înseamnă brandul „Steaua” în general, cu atât mai mult
cu cât ea s-a produs în mod exclusiv din vina reprezentanților S.C.
FC Steaua S.A., care refuză o relație de colaborare normală,
legală, principială și să-și onoreze obligațiile contractuale
asumate„, se mai arată în comunicat.
Conform sursei citate, suma de închiriere pentru întregul
Complex Sportiv Steaua este de 21.600 euro lunar
pentru clădiri și terenuri în suprafață de 90.858,27 metri pătrați
(un teren în suprafață de 55.374 mp cu toate utilitățile aferente,
precum și clădiri și spații funcționale în suprafață de 35.484,27
mp construiți). Astfel, potrivit CSA Steaua, „prețul de
0.24 de euro pe metru pătrat, scoate în evidență, încă o dată,
dorința de continuitate și stabilitate a echipei de fotbal cu
tradiția militară în locul în care a obținut cele mai mari
performanțe din istoria fotbalului românesc„.
CSA Steaua mai menționează că nu dorește niciun procent din
veniturile obținute din exploatarea terenurilor și clădirilor
închiriate de către FC Steaua, care ar obține anual, conform
comunicatului, „profituri cifrate la milioane de euro din
exploatarea comercială” a tuturor acestora:
„Singurele cerințe ale CSA Steaua au fost respectarea
prevederilor contractuale privind plata chiriei, contravaloarea
utilităților, precum și plata taxelor și impozitelor către statul
român, în esență respectarea legii, condiții ce par inacceptabile
pentru S.C. FC Steaua S.A.„
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a precizat în mai multe
intervenții că suma reală la care se ajunge pentru închirierea
Complexului Sportiv Steaua este de 800.000 de euro. El a menționat
că ar fi dispus să plătească o chirie echivalentă cu cele achitate
de Rapid și Dinamo.
Săptămâna trecută, comandantul Clubului Sportiv al Armatei
Steaua, George Boroi, a anunțat că FC Steaua înregistra la data de
31 mai, datorii din chirii în sumă de 997.705 lei, cărora li se
adaugă penalizări calculate până la 31 decembrie 2010, de 258.148
de lei. Comandantul CSA mai afirmă că MApN dorește ca FC Steaua să
continue să joace pe stadionul din Bulevardul Ghencea. Însă pentru
ca FC Steaua să continue să evolueze pe arena din Bulevardul
Ghencea trebuie ca gruparea să-și achite datoriile și să încheie un
nou contract cu CSA Steaua.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, declara atunci că îl bucură
atitudinea comandantului Clubului Sportiv al Armatei Steaua, George
Boroi, și că probabil va urma o negociere cu acesta privind un nou
contract de închiriere a stadionului din Bulevardul Ghencea
Becali se află în conflict cu MApN legat de stadionul din
Bulevardul Ghencea și de sigla Steaua. Finanțatorul stelist se
plânge de chiria foarte ridicată pe care trebuie să o plătească
pentru ca echipa să evolueze pe Stadionul Steaua.
Totodată, Clubul Sportiv al Armatei Steaua a cerut judecătorilor
Tribunalului București anularea mărcii Steaua, aflată din anul 2003
în proprietatea societății Fotbal Club Steaua București SA.