Becali, afectat de „metoda Becali”. Poate pierde Steaua după același model prin care a preluat-o. Ce greșeli face
Gigi Becali riscă să piardă Steaua într-o manieră asemănătoare cu cea prin care a dobândit-o în 2003 de la familia Păunescu
Dumitru Dragomir a mărturisit că a fost complice în „furtul Stelei” din 2003, atunci când Gigi Becali a preluat clubul
Viorel Hrebenciuc va împrumuta Steaua cu 3 milioane de euro și va controla clubul prin fiul său, Andrei
„Jiji e ca și terminat. Peste trei ani, când va ieși, nu va mai avea nimic. Clubul i-l va lua Hrebe sau altul. Să nu uităm că acțiunile Stelei nu mai sunt pe numele lui”, spunea zilele trecute Sebastian Bodu, fostul șef al Fiscului. „Vor să îi ia Steaua lui Gigi”, amenința și Mirel Rădoi, fostul căpitan din Ghencea și finul finanțatorului. Două avertismente cât se poate de clare venite într-o perioadă în care viitorul financiar al campioanei este incert. În special acum, când Viorel Hrebenciuc negociază implicarea la echipă și a dat deja un milion de euro pentru cheltuielile de luna aceasta.
Ironia sorții face ca Gigi Becali să se afle într-o situație similară celei din 2003, atunci când a preluat Steaua. Numai că, spre deosebire de acum zece ani, Becali poate juca rolul de „victimă” și poate pierde echipa în urma unor „inginerii” pe care chiar el le-a pus în practică la începutul anilor 2000.
„E un diavol, a furat Steaua Păuneștilor!”
Modul în care Gigi Becali a preluat Steaua în 2003 a fost dezvăluit doi ani mai târziu chiar de către Dumitru Dragomir. „Fac autodenunț! L-am ajutat pe Gigi să fure Steaua, s-a folosit de mine, de Păunescu și de Pițurcă pentru a fura Steaua”, spunea șeful LPF la OTV. Becali a împrumutat familia Păunescu, cerând în schimb dezlegări pentru fotbaliști. Atunci când patronii nu au mai putut să îi returneze banii, Becali le-a luat clubul cu tot cu jucători. „A avut bani din pământuri, Steaua era în criză financiară. El a împrumutat clubul, apoi i-a șantajat pe Păunești și le-a luat jucătorii pentru banii împrumutați”, mărturisea „Corleone”. Manevra lui Gigi Becali din 2003 se aseamănă tot mai mult cu ceea ce se petrece acum la Steaua.
Hrebenciuc bagă 3 milioane. Îi mai recuperează?
Până în acest moment, Viorel Hrebenciuc a dat un milion de euro Stelei, alte două milioane urmând să intre în conturile clubului în funcție de viitorul european. Mai mult, planul omului politic este de a-l pune pe fiul său, Andrei Hrebenciuc, președinte executiv la Steaua pentru a superviza cheltuirea banilor. Practic, familia Hrebenciuc va controla echipa, teoretic până când Gigi Becali va fi eliberat.
Pentru a se asigura că își vor recupera investiția, patronii de ocazie vor încheia înțelegeri cu Becali prin care să-și oprească banii fie din încasările de la UEFA, fie din viitoarele transferuri, fie din drepturile TV. Dar în situația în care Steaua va fi exclusă din Europa, latifundiarul s-ar putea trezi în imposibilitatea de a mai returna împrumuturile, moment în care unii dintre fotbaliști ar putea să treacă în proprietatea lui Hrebenciuc.
De ce e Steaua interesantă pentru oamenii de afaceri
Pe lângă boom-ul de imagine venit dintr-o asociere cu cel mai iubit club din România, preluarea controlului asupra Stelei poate aduce venituri uriașe în perioada imediat următoare. Dacă va participa în Champions League, clubul din Ghencea poate strânge peste 30 de milioane de euro până la finalul sezonului. Presupunând că își vor atinge obiectivul și vor avea un traseu cel puțin similar cu cel al lui CFR Cluj din sezonul trecut, steliștii așteaptă ca din bonusurile UEFA pentru accederea în grupe și pentru performanță, dar și din vânzările de bilete, să atragă aproximativ 32 de milioane de euro.
LA CE ÎNCASĂ‚RI SE AȘTEAPTĂ‚ STEAUA ÎN SEZONUL EUROPEAN 2013-2014
Bani de la UEFA
» Playoff 2,1 milioane euro
» Accedere în grupe 8,6 milioane euro
» Bonus de performanță în grupe 3,5 milioane euro
» Bonus pentru un tur în primăvara
Europa League 200.000 euro
» Cota market pool Liga Campionilor 6 milioane euro
TOTAL: 20,4 milioane euro
Bani din bilete:
» 6 partide acasă în Liga Campionilor 10 milioane euro
» un meci pe teren propriu în primăvara Europa League 1,5 milioane euro
TOTAL: 11,5 milioane euro
*calculul este estimativ și se bazează pe schema
de premiere folosită de UEFA în sezonul
recent încheiat din Liga Campionilor
Care este averea lui Viorel Hrebenciuc
Oficial
» un teren de 500 metri pătrați în Slănic Moldova
» o casă de locuit în București, 200 metri pătrați
» ceasuri de 14.000 euro, tablouri de 6000 euro
» conturi în bancă de 1384 euro și 5314 lire sterline
» salariu anual de 55.488 RON de la Camera Deputaților
*potrivit declarației de avere depusă la Camera Deputaților la 11 ianuarie 2013
Neoficial
În ultimii ani, presa de specialitate a scris despre adevărata avere a membrului PSD, însă jurnaliștii s-au lovit de discreția acestuia. Cel mai clar exemplu care poate ilustra nivelul de bogăție al lui Hrebenciuc este dat de un teren de 37,5 hectare în Voluntari, în valoare de mai multe milioane de euro, care a dispărut din declarația sa de avere în ultimii ani. Hrebenciuc menționa că terenul era „promisiune de vânzare”, specialiștii estimând că valoarea acestuia era la acel moment de aproape patru milioane de euro. Totuși, s-a speculat că deputatul a schimbat încadrarea terenului din extravilan în intravilan, astfel că prețul celor aproape 38 de hectare ar fi ajuns la 11 milioane de euro.
Becali a furat Steaua! Ă‚sta e diavolul, mai întâi fură, apoi dă la biserici ca să îl ierte. E un hoț de profesie, nu e om
Dumitru Dragomir, în 2005
Steaua e luată în fals de Gigi Becali. Datorită mie a furat Steaua golanul ăsta!
Dumitru Dragomir, în 2005
Nu s-a câștigat la cat. I a LOTO 6/49. Numerele extrase pe 13.06.2013 la LOTO