Becali ar putea renunța la „Național Arena”! „Sunt șanse să jucăm derby-ul cu Rapid în Ghencea”** VEZI detaliile
Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat, joi, că sunt șanse ca echipa „roș-albastră” să evolueze în meciul de pe teren propriu, din etapa a XI-a, cu Rapid, pe stadionul din Bulevardul Ghencea.
„Cel mai important lucru este să avem rezultate. Sunt convins că dacă vom avea aceeași atitudine ca la meciul cu Oțelul, același rezultat, încetul cu încetul suporterii vor reveni la stadion. Importantă este și mutarea echipei pe Ghencea. Și acest lucru cred că va conta foarte mult în relația cu suporterii. Un club mare care dorește să câștige campionatul are cel mai mare avantaj atunci când joacă pe terenul care a făcut tradiție. Sunt șanse să jucăm meciul cu Rapid în Ghencea, dar deocamdată nu pot aprecia procentual. Există comunicare între cele două părți și asta e foarte important”, a spus Narcis Răducan, care a participat, joi, la o conferință de presă organizată cu ocazia Maratonului Internațional București.
Răducan se bucură de posibilitatea cooptării în cadrul clubului a fostului internațional român Anghel Iordănescu. „Este unul dintre cei mai importanți oameni ai performanței de la Sevilla. Un om cu experiență, din mai multe poziții, un jucător de marcă al acestui club și ca antrenor, iar acum și din poziția de om politic sunt convins că va ajuta Steaua. Este un câștig, indiferent pe ce poziție, onorifică sau executivă. Este o prioritate apropierea de fostele glorii steliste. Numai când formăm un grup, atât fostele glorii cât și suporterii, numai așa putem să învingem celelalte puteri ale fotbalului nostru”, a mai spus el.
Senatorul Iordănescu a confirmat că a primit o ofertă din partea patronului FC Steaua Gigi Becali pentru a deveni managerul clubului, însă va da un răspuns în decembrie, după ce o va analiza, precizând totodată că nu vrea să renunțe la statutul său politic.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți, că după o discuție cu Anghel Iordănescu a înțeles că ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, este dispus să ajungă la o înțelegere pentru ca formația „roș-albastră” să dispute din nou meciurile pe stadionul din Bulevardul Ghencea.