Traseul neașteptat al Stelei din această toamnă are și câteva explicații cât se poate de concrete. Pe lângă forma fizică de invidiat și încrederea de care dau dovadă, steliștii excelează și în alt domeniu.
Chiar dacă Gigi Becali declară după fiecare meci că are nevoie urgent de un atacant de clasă, patronul este însă „acoperit” din punct de vedere al eficienței dovedite de echipă.
Reghecampf a rezolvat nu doar problema rezultatelor de care suferea echipa până acum, ci și pe cea a eficienței fazei de atac. După doar 14 etape scurse din campionat, Steaua se dovedește cea mai ofensivă echipa din Liga 1. Cu 31 de goluri marcate și doar 11 primite, roș-albaștrii au atins cifre la care adversarii doar visează.
+20 are Steaua trecut în dreptul golaverajului, cu Rusescu detașat în fruntea marcatorilor. Asta în timp ce al doilea marcator al echipei se poate deja gândi la despărțirea de Steaua. Cu șase goluri reușite în campionat și trei în Europa, Rocha nu este pe placul patronului și se va despărți de Steaua.
Reghe a reușit însă să „aducă” în fața porții mai toți jucătorii. Aproape toți steliștii și-au trecut numele pe tabela de marcaj în meciurile din campionat și în cele din Europa în acest sezon.
Iată mai jos dovada că Steaua nu suferă deloc la capitolul ofensiv, chiar dacă echipa pare că duce lipsa unui marcator pur-sânge.
Szukala – 2 goluri în campionat Gardoș – 0 Martinovic – 1 gol în campionat și 1 gol în preliminariile Europa League Chiricheș – 1 gol în Europa League, cu Molde Latovlevici – 2 goluri: 1 gol cu Molde, in Europa League, și 1 gol cu Petrolul Pârvulescu – 0 Gabi Matei – 0 Georgievski – 0 Dumitraș – 1 gol în Europa, cu Ekranas
8 goluri au reușit jucătorii din linia de fund a Stelei
Pintilii – 1 gol în Liga 1, cu Oțelul Filip – 0 Bourceanu – 1 gol în Liga 1, cu Rapid Prepeliță – 0 * Adi Popa – 1 gol in Europa League Tănase – 3 goluri în campionat Chipciu – 3 goluri în Liga 1 și 2 goluri în Europa Bălan – 0
11 goluri au reușit mijlocașii Stelei
Mihai Costea – 2 goluri în campionat, 2 goluri în Cupă Ruseșcu – 11 goluri în campionat, 3 goluri în Europa League Nikolic – 1 gol în campionat și 1 gol în preliminariile Europa League (golul din victoria cu Copenhaga este trecut în statistici ca autogol) Rocha – 6 goluri în Liga 1 și 3 goluri în Europa League
29 de goluri au reușit atacanții Stelei
Becali anunță cinci transferuri în această iarnă: „Eu o să mai iau 4-5 jucători, dar nu ca să întăresc echipa, că n-am ce să întăresc. Eu iau jucători mai mult pentru viitor, pentru că o echipă are nevoie tot timpul de sânge proaspăt. Eu vreau să fac o echipă și mai puternică și să jucăm în primăvară de Champions League, nu de Europa League. Acum avem și atacant de când a revenit Mihai Costea. O să vedeți”
* Dintr-o regretabilă eroare, cele trei goluri trecute în contul lui Adi Popa au fost preluate din „palmaresul” său la Chiajna! Mulțumim userului Franci pentru atenționare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER