Becali: „Argăseală se alintă”
Gigi Becali (foto) a comentat ieri informația oferită săptămâna
trecută de ProSport, referitoare la ofertele pe care președintele
Argăseală le-ar avea.
„Am vorbit cu Vali, iar el se alintă acum. I-am zis că
noi doi, singuri, nu putem ține clubul ăsta. Avem nevoie de cineva
care să știe fotbal bine. Vali o să rămână pe partea
administrativă”, a explicat finanțatorul Stelei.
Stoichiță: „Rădoi l-a
apreciat pe Parpas”
Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiță, a dezvăluit ieri la GSP TV că,
prezent la jocul cu Universitatea Craiova, Mirel Rădoi a avut
cuvinte de laudă la adresa cipriotului Stelios Parpas.
„Cred că până la urmă Parpas a fost un transfer bun,
deoarece ne-am făcut treaba cu el. Mai mult, Rădoi a spus despre
acest jucător că este un fotbalist bun și i-a apreciat evoluția din
jocul cu Craiova”, a spus „Lippi”.
„Golanski are ofertă din
Germania”
Finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali, a mărturisit ieri, la
Sport.ro, că nu crede că Pawel Golanski va rămâne la Steaua.
„Golanski are ofertă din Germania, nu cred că va mai juca
la noi”, a spus Becali. În replică, la plecarea sa în
Polonia, fundașul polonez a declarat: „Acum voi merge
acasă, iar peste două săptămâni mă voi duce în vacanță în Bulgaria.
Apoi voi încerca să mai discut cu Valeriu Argăseală”