Becali: „Arthuro nu este un atacant de clasă, dar imi fac treaba cu el”
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, spune că este foarte mulțumit de campania de transferuri realizată de gruparea din Ghencea în această vară.
"Sunt foarte mulțumit de transferurile realizate în această vară. Toja e jucător adevărat. Szekely mi-a demonstrat în jumătate de oră că e fotbalist. Și de Arthuro sunt mulțumit, dar el nu e un atacant de mare clasă, altel l-ar fi luat Real sau Barcelona. Oricum, îmi fac treaba cu el", a spus Becali la sport.ro.
Patronul a comentat și declarațiile lui Victor Pițurcă, nemulțumit de faptul că jucătorii Stelei au decis să dispute luni partida cu Pandurii.
"Eu nu dau ordine de nebun la Steaua, așa au vrut jucătorii și Lăcătuș să joace luni, nu contează că s-a supărat Pițurcă, îi trece. Cu mine nu se poate certa, cu alții mai ține dușmănie", a explicat Becali.