Becali aruncă BOMBA! „Porumboiu vrea să ia Rapidul!”** Suma pentru care s-ar face afacerea

Gigi Becali a aruncat bomba în fotbalul românesc. Patronul Stelei susține că Adrian Porumboiu vrea să cumpere Rapidul și a început deja negocierile cu George Copos.

„Porumboiu vrea să cumpere Rapidul de la Copos. Acum stau la masa de negocieri. Mi-ar plăcea, pentru că el bagă bani și aș avea cu cine să mă bat. I-am dat telefon lui Porumboiu și i-am spus că, dacă vrea cu adevărat să se simtă bine în fotbal, trebuie să ia Rapidul”, a declarat patronul Stelei. De asemenea, Becali a dezvăluit și suma pe care o cere Copos pentru a se despărți definitiv de „farmecul vieții”, aproximativ 9 milioane de euro. Astfel, fostul arbitru a comandat deja un audit financiar pentru a vedea câte datorii are în acest moment clubul patronat de bossul Ana. „Copos cere 9 milioane de euro, dar Rapidul e dator la societățile lui cu alte 20-25 de milioane de euro”, a adăugat latifundiarul din Pipera.

Revine „Vamă” președinte

În cazul în care Porumboiu va deveni acționar majoritar în Giulești, Răzvan Lucescu va fi în continuare antrenorul echipei, iar Dinu Gheorghe va reveni în funcția de președinte al clubului. „Răzvan rămâne la echipă și revine Dinu „Vamă”. Firma de audit deja face auditul la Rapid. Zotta e la revedere”, și-a încheiat dezvăluirile finanțatorul Stelei. Contactați de ProSport, cei doi oameni de afaceri au negat afirmațiile lui Becali, pe care le-au considerat glume. „Nu este nimic adevărat, nu s-a pus niciodată problema să cumpăr Rapidul”, a declarat Porumboiu. Copos a infirmat și el afacerea.

Publicat: 18 11. 2011, 09:40
Actualizat: 18 11. 2011, 09:42