FCSB a câștigat ultimul meci din acest sezon de Liga 1 Betano, cu CFR Cluj, pe Arena Națională, scor 1-0, dar ardelenii au câștigat titlul matematic înainte de această partidă. Patronul vicecampioanei, Gigi Becali (60 de ani), a dezvăluit ce greșeli consideră că a făcut pe parcursul acestui sezon.
Acesta spune că putea aduce la echipa sa unul dintre jucătorii importanți ai campioanei CFR Cluj. Este vorba despre francezul Billel Omrani (25 de ani), unul dintre cei mai periculoși oameni ai ardelenilor în partida de pe Arena Națională: „Nu am luat titlul… ce pot să e reproșez? Pot să-mi reproșez că nu l-am luat pe un mjlocaș de la CFR, care putea veni la noi. Sau că am făcut ofertă pentru Omrani, chiar la începutul sezonului. M-a sunat impresarul lui și m-a întrebat dacă îl vreau. I-am zis că dau 200.000 de euro și a râs. Acum stau și mă gândesc, puteam să dau un milion de euro. Îmi reproșez păcatele, pentru că Dumnezeu a făcut așa. Eu, când vorbesc, fac păcate”, a spus Becali, la Digi Sport.
Este al patrulea sezon la rând în care FCSB termină sezonul pe locul doi în Liga 1 Betano. Astra, Viitorul și CFR Cluj de două ori au cucerit titlul în ultimele sezoane.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER