Becali, atac la Dragomir!** Gigi cere mai mulți bani din drepturile TV!

Drepturile TV devin, în criză financiară, tot mai importante. În
pragul unei noi licitații pentru Liga I, Steaua se declară
nemulțumită de modul în care s-au împărțit sumele din contractul cu
RCS-Intact și cere ca banii să se acorde și în funcție de audiență,
ca în Anglia sau Spania.
85 de milioane de euro plus TVA a primit Liga I pentru sezoanele
2008-2011, respectiv trei campionate. Suma a fost împărțită
exclusiv conform clasamentului. Prima clasată a încasat în jur de
3,5 milioane de euro, în timp ce ultimele, respectiv
nou-promovatele, au beneficiat de cel puțin un milion de euro.
Într-un moment în care Steaua este pe locul 7, loc de pe care i-ar
reveni aproximativ două milioane de euro din drepturi TV, este
logic să apară nemulțumirile.

Steaua,
lider de audiență

Asta pentru că, pe de altă parte, indiferent de locul ocupat,
Steaua încă generează cele mai mari audiențe pentru TV. Concret, în
anul calendaristic 2010, Steaua a avut un rating mediu la meciurile
de campionat de 4,1 pe publicul comercial masculin, cel care
contează pentru televiziuni.
Dinamo e pe doi cu 3,5, urmată de Rapid cu 2,5 și CFR cu 2,4. Mai
mult, trebuie ținut cont că meciurile Stelei au fost în
general transmise de Digi Sport, care are o acoperire mai mică, și
astfel o audiență limitată, spre deosebire de echipele care au fost
transmise mai des pe Antena 1.

Becali:
„Nu mi se pare normal!”

Expert în televiziuni, Becali cunoaște și el situația. Patronul
Stelei a răbufnit într-o declarație pentru ProSport: „Nu mi se pare
normal ca noi, care facem cea mai bună audiență, să luăm doar
atât”. Nu este exclus astfel ca apropiata licitație pentru
drepturile TV să fie influențată de o astfel de dorință a
cluburilor, care însă nu ar fi ușor de impus. Pentru cluburile mici
ar fi o pierdere, iar majoritatea este a acestora.

Modelul italian, copiat când nu exista!

Cererea se bazează pe situații similare din cele mai importante
campionate ale Europei: cel englez și cel spaniol. Vedeți mai sus
cum se întâmplă acolo. LPF folosește la noi așa-zisa grilă
italiană. Și aici există însă o problemă. România a preluat modelul
italian în momentul în care acesta practic nu exista!
Surse din cadrul cluburilor susțin că acest model, al împărțirii
exclusiv pe baza clasamentului, a convenit în special Ligii, pentru
a-și apropia cât mai multe cluburi. În realitate, în Italia, în
acel moment, drepturile se vindeau separat de către cluburi, abia
din 2010 revenind la vânzarea colectivă! Astfel, grila e preluată
din anul 1999, când era folosită de Serie A, dar între timp piața
drepturilor TV s-a schimbat radical.

Topul
audiențelor din Liga I în 2010

Echipă Media de audiență
Steaua 4,1%
Dinamo 3,5%
Rapid 2,5%
CFR Cluj 2,4%
Poli Timișoara 2%
U Craiova 2%

ª Audiențele sunt măsurate pe segmentul de vârstă aferent
publicului comercial urban (18-49 ani).

„E just cum se împart banii acum. Nu există nicio echipă
de fotbal în România care să merite prin joc mai mult decât ce
primește conform locului din clasament. Credeți că Steaua își
merită audiențele?!”
– Adrian Porumboiu, patron FC
Vaslui

„E o inepție, ca să mă exprim în termeni elevați și să
nu spun direct că e o idioțenie! N-are cum să se întâmple așa ceva,
pentru că s-ar face o mare nedreptate cluburilor mici! Ce-ar vrea
Steaua, să ia toți banii?!”
– Ioan Niculaie, patron FC
Brașov

„Să vedem caietul de sarcini al următoarei înțelegeri pentru
drepturile TV și decidem atunci cum se pot împărți banii. Cred că
s-ar putea acorda o parte conform poziției și o parte după
audiențe”
– Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

„Astea sunt povești! Nu au cum să facă acest lucru, pentru că nu
joacă doar Steaua în campionat. Mai suntem și noi, ăștia mai
săraci”
, Ioan Horoba, președinte Gaz Metan


„Nu mi se pare normal ca noi, care facem cea mai bună audiență, să
luăm doar atât”,
Gigi Becali, patron
Steaua

Publicat: 23 12. 2010, 01:31
Actualizat: 23 12. 2010, 14:11