Gigi Becali e conștient că sezonul european al Stelei depinde de rezultatul meciulu iretur cu Sparta Praga, motiv pentru care încearcă să-și motiveze fotbaliștii cu o primă specială.
O victorie sau un egal alb pe Arena Națională ar duce-o pe Steaua în play-off-ul Ligii Campionilor, performanță care i-ar garanta prezenta în grupele unei competiții europene. Conștient că are nevoie de fotbaliști motivați la 100% pentru partida retur cu cehii, patronul Stelei s-a horătât să acorde o primă destul de mare. Digi Sport anunță că fiecare jucător va primi câte 15.000 de euro dacă vicecampioana României va trece mai departe.
Vestea i-a împărțit în două pe steliști. Mihai Pintilii, căpitanul din meciul tur, spune că banii promiși de Becali nu contează: „Nu conteaza prima, important este să ne calificăm și să ajungem în grupele Europa League. Vom face tot posibilul să ne calificăm”, a declarat Pintilii, contrazis de Laurențiu Reghecampf. Antrenorul Stelei e de altă părere și consideră că prima e un element important: „Contează foarte mult și prima de joc. Nu vor ei să spună, normal că vor juca și pentru primă”, a spus Reghecampf.
Meciul retur dintre Steaua și Sparta Praga se va juca miercuri, de la 20:45, pe Arena Națională, și va fi acoperit în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER