În jurul lui Bogdan Stancu s-a creat o adevărată telenovelă în această săptămână, jucătorul Stelei fiind suspectat că a refuzat convocarea la națională din cauza unei accidentări „la mișto”.
Indiferent care a fost realitatea, atacantul a fost azi omul numărul unu pentru trupa lui Stoichiță, reușind singurul gol al partidei cu Oțelul.
„Eu îmi doresc pe viitor să fiu chemat la națională. Acum nu s-a putut, pentru că am fost accidentat, dar sper ca selecționerul să mă convoace în continuare.„, a spus Stancu la gsptv.
Patronul din Ghencea, dar și impresarii vorbesc despre un posibil transfer la Inter-ul lui Mourinho, dar Stancu rămâne cu picioarele pe pământ.
„Nu știu nimic de un transfer la Inter, deocamdată sunt la Steaua și mă interesează să joc cât mai bine.„
Interviul cu „Motanul” a fost curmat brusc de Gigi Becali, care i-a transmis acestuia o directivă clară: „Bogdane, să îi ciuruiești pe cei de la Dinamo„.
Cerebral, vârful și-a continuat discursul și a declarat că o pasă de gol ar fi suficientă, în condițiile în care Steaua s-ar impune.
„Am înscris, sunt mulțumit, dar important e că a câștigat echipa. Mergem la Dinamo să învingem, nu mă interesează să dau gol. Măcar să dau o pasă de gol și să învingem.„
Răzvan Lucescu a fost și el prezent în această seară în Ghencea și l-a lăudat la final pe atanacant: „Mi-a plăcut mult atitudinea lui Bogdan Stancu, este un jucător de care naționala are nevoie.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER