Ladislau Boloni i-a făcut un portret robot lui Gigi Becali în presa maghiară, afirmând despre acesta că a făcut numai rău Stelei, din momentul în care a preluat echipa.
Patronul din Ghencea a luat foc auzind ce a declarat tehnicianul lui Standard și i-a răspuns cu aceeași monedă. În condițiile în care trupa din Ghencea a evoluat constant în Liga Campionilor și în măsura în care a reușit și o calificare în semifinalele Cupei Uefa, nu ai cum să susții un asemenea lucru. Dar fostul mare internațional are circumstanțe atenuante, în opinia lui Becali, deoarece nu se pricepe la fotbal; altfel nu s-ar explica interesul pentru fundașul lui Dinamo, Gabriel Tamaș.
"Boloni a spus că am făcut rău Stelei, dar pe mine mă interesează ce spune lumea, nu ce spune el. Eu am jucat în Liga Campionilor, am făcut performanță în Ghencea. Boloni e tâmpit, cum să fie fotbalul românesc în comă? Avem 7-8 echipe în Europa în acest moment, cum să spui așa ceva despre fotbalul românesc? Vă dați seama cam cât fotbal cunoaște dacă a vrut să îl ia pe Tamaș.", a spus latifundiarul la gsptv.
În ceea ce privește banner-ul abominabil afișat de peluza din Ghencea, Becali a comentat: "De ce să fie bannerul acela jignitor, ce scria în el? Era o insultă? Asta e, o insultă poate să facă oricine.Vom plăti, dacă ne vor reclama la UEFA, dar deocamdată nu au făcut-o."
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER