Becali, Borcea și Iancu vor să blocheze CFR-ul în lupta pentru titlu!** Summit anti-Cluj!

Atacurile împotriva CFR-ului și a lui Ionuț Lupescu din aceste
zile nu sunt întâmplătoare. Conducătorii celor mai puternice echipe
ale campionatului au format o alianță împotriva Clujului, despre
care cred că își aranjează un retur cu arbitraje „de
catifea”.
Steaua și Dinamo, prin Gigi Becali (foto dreapta) și Cristi Borcea,
sunt decise să readucă arbitrii străini în campionat. Se pare că la
mijloc este inițiativa lui Borcea și că Gigi Becali a preluat
această cauză și a lansat primul atac oficial, pe finalul
săptămânii trecute: „Lupescu să facă ce îi spunem noi, pentru că
altfel îl schimbăm. Dacă noi vrem arbitri străini, atunci așa
trebuie să fie. Lupescu e prieten cu ăia de la CFR și de asta are
CFR arbitrajele pe care le are”. Ieri, pe rând, Marian Iancu și
Adrian Mititelu s-au relansat și ei în ofensiva impunerii revenirii
la arbitri străini pentru acest retur.

Întâlnire
la București

Acestea nu sunt reacții independente. Conducătorii marilor echipe
din campionat au format o coaliție împotriva CFR-ului, pe care o
bănuiesc că are o foarte mare influență din perspectiva
arbitrajelor. Săptămâna viitoare, la inițiativa lui Marian Iancu,
este preconizată o întâlnire la București la care vor participa
Gigi Becali, Cristi Borcea și, eventual, alți conducători care
doresc arbitri străini în retur. Participanții vor studia
variantele prin care pot determina întoarcerea situației actuale.
Marian Iancu vine însă cu o versiune care ar putea internaționaliza
scandalul. „Ce vreau eu să facem este să trimitem o petiție la UEFA
în care să arătăm absolut obiectiv care e starea de fapt a
arbitrajului românesc. Respectiv că e corupt, că, valoric, este un
dezastru. Prin urmare, vom cere ca pentru un timp să se
încuviințeze aducerea de arbitri străini”, ne-a dezvăluit
președintele Timișoarei.

„Mă
tem doar de greșelile de arbitraj făcute împotriva noastră. Când au
fost multe, am terminat pe locul 5. Campionatul trecut, când s-au
împuținat, am luat titlul”,Mihai Stoica, manager general Unirea
Urziceni


„Da! Ionuț Lupescu e prieten cu CFR! Că doar la CFR a jucat 15 ani
și a ajuns un fotbalist-emblemă. Știm toți cu cine e prieten
Lupescu. Asta nu înseamnă că îi și ajută”, Iuliu Mureșan,
președinte CFR Cluj


„Rămân la părerea
inițială, aceea ca meciurile importante din retur să fie arbitrate
de arbitri aduși din străinătate. Eu nu cred că Lupescu e omul
CFR‑ului. Ionuț e corect!”, Cristi Borcea, președinte
Dinamo

Corp
de arbitri separat
pentru Liga
1?

O altă variantă pe care ar putea merge președinții de club e
reprezentată de crearea unui corp de arbitri separat pentru Liga
I.
Se pare că la originea acestei propuneri făcute doar între
președinții de club din Liga I se regăsește Adrian Mititelu,
conducătorul Universității Craiova. Acesta a venit cu ideea ca
lotul divizionar A al arbitrilor să se desprindă din punct de
vedere decizional și structural de CCA pentru a forma un corp de
arbitri dedicat exclusiv Ligii I. Aceasta ar presupune să fie și
condus de un șef ales de președinții de club. Dacă s-ar pune în
practică o astfel de variantă, cele mai mari șanse pentru a fi
numit drept conducător al arbitrilor din Liga I le-ar avea Ion
Crăciunescu (foto), agreat de majoritatea conducătorilor de club de
primă mână din Liga I.
Crăciunescu este recunoscut pentru faptul că s-a declarat din ce în
ce mai ostil la adresa conducerii FRF, în ultimul timp, astfel că
ar fi pentru tabăra conducătorilor de club care ridică acum
problema arbitrajului o soluție ce garantează desprindrea de
federație. De asemenea, Crăciunescu este și un apropiat al
președintelui Ligii, Dumitru Dragomir, care ar urma să îi fie
superior în această structură.

Publicat: 15 02. 2010, 08:00
Actualizat: 15 02. 2010, 08:16