Becali, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în Cazul „Valiza”! Selecționerul Pițurcă, un an cu suspendare. Ce riscă Steaua
UPDATE 18:30 Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită și una de un an pentru fals.
Instanța supremă nu a făcut reindivualizarea și contopirea pedepselor lui Gigi Becali. În aceste condiții, avocații lui Becali vor cere, la Tribunalul București, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta, au precizat, pentru MEDIAFAX, apărătorii finanțatorului Stelei.
Toți ceilalți inculpați din dosarul „Valiza” au primit pedepse cu suspendare: Victor Pițurcă – un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului, Alina Ciul și Radu Marino – câte un an și jumătate cu suspendare, iar Teia Sponte – doi ani cu suspendare.
18:05 Judecătorii au admis recursul procurorilor și au anunțat că Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită, în cazul „Valiza”. Decizia luată astăzi de cei cinci judecători ai instanței supreme este definitivă și irevocabilă. Decizia a fost una unanimă, cei cinci judecători căzând de acord asupra pedepselor acordate în acest caz.
Judecătorii au dispus și confiscarea sumei de 1.700.000 de euro, pe care jucătorii Universității Cluj urmau să o primească în cazul în care o împiedicau pe CFR Cluj în ultima etapă a sezonului 2007-2008, iar Steaua ar fi devenit campioană.
Victor Pițurcă și Teia Sponte au fost și ei condamnați în același caz. Selecționerul a primit un an de închisoare cu suspendare, în timp ce Teia Sponte a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare.
Procurorii DNA ceruseră 4 ani de închisoare cu executare pentru Gigi Becali în acest caz.
Ce se întâmplă cu Steaua?
Cum Gigi Becali a fost condamnat în acest caz, acum este posibilă redeschiderea cazului pe latură sportivă, una dintre consecințe putând să fie retrogradarea Stelei. Dacă în țară Becali nu are emoții, UEFA s-ar putea autosesiza și ar putea scoate Steaua din competițiile europene. Există un precedent, cazul Fenerbahce.
Amenințată cu retrogradarea în liga secundă, gruparea roș-albastră a primit asigurări din partea șefului LPF, Dumitru Dragomir, că acest lucru nu se va întâmpla.
18:00 Judecătorii Înaltei Curți de Justiție și Casație au terminat deliberările și au intrat în sala de judecată pentru a face public verdictul. Reprezentanții presei au fost invitați în sală.
17:20 Avocatul lui Becali, Bogdan Vlad susține că Înalta Curte de Justiție și Casație l-ar putea pune în libertate astăzi.
„Durează mult, probabil se gândesc să îl elibereze astăzi. Oricât ar părea de ireal, am găsit practica într-o situație similară dânsului. Am și depus hotărâri judecătorești pentru situația similară, cu acel precedent. Eu nu am invocat acea hotărâre ca precedent, ci doar am încercat să arăt că această soluție este legalmente posibilă”.
UPDATE: 17:15 Au trecut deja 4 ore din momentul în care judecătorii s-au întâlnit pentru ultimele dezbateri în „Dosarul Valiza”. Sunt semne că deliberările au intrat în linie dreaptă, astfel că sunt șanse ca în viitorul apropiat să fie anunțat verdictul.
UPDATE: Conform RTV, Gigi Becali a transmis un mesaj din penitenciarul Rahova, înainte de a afla verdictul ÎCCJ.
„Cea mai mare bază mi-o pun în Sfinții Părinți, în rugăciunile monahilor de la Muntele Athos, ale mamei mele, fetelor și soției. Hristos nu trebuie invocat! Pe Hristos îl am în inimă și mă mântuiește”, a spus Gigi Becali, conform RTV.
Înalta Curte de Casație și Justiție a programat pentru astăzi pronunțarea verdictului în „Cazul Valiza”, acolo unde Gigi Becali așteaptă să vadă dacă va fi achitat sau va primi o pedeapsă de 4 ani cu executare, așa cum au cerut procurorii.
De asemenea, tot azi este posibil ca Victor Pițurcă și Teia Sponte să afle verdictul, în cazul lor fiind ceruți câte doi ani cu suspendare.
Completul de la ÎCCJ se va întruni la ora 13.00 pentru a delibera. Gigi Becali nu va veni la sala de judecată, el urmând să afle decizia instanței la penitenciarul Rahova.
„Să fie clar, Steaua nu va păți nimic din punct de vedere sportiv. Cazul lor nu seamănă deloc cu cel al lui FC Argeș. Păi, măi oameni buni, ce funcție are Becali la Steaua? Niciuna!”, a spus Dragomir în conferință.
„În perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucatorilor de la Universitatea Cluj aflati pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului National de Fotbal – Liga I – circa 100.000 de euro pentru fiecare – aceștia urmând să își îndeplineasca îndatoririle de serviciu, să-și apere corect șansele și să câștige meciul cu CFR 1907 Cluj”, se arată în rechizitoriul DNA.