Becali confirmă oferta pentru Chiricheș:** „Îl vrea un club foarte mare din Italia, nu e Milan! Ei dau 6 milioane, eu vreau 10! O să vină luni să vorbim”

Gigi Becali confirmă interesul cluburilor din Europa de Vest pentru Vlad Chiricheș. Presa din Italia a scris astăzi că AC Milan îl vrea în locul lui Thiago Silva, care pleacă la PSG, dar Gigi Becali spune că este vorba despre altă echipă mare din Serie A.

Patronul Stelei a lăsat de înțeles că acea echipă este Lazio Roma, club care se află în relații foarte bune cu verii săi, Ioan și Victor Becali. Oferta italienilor nu este însă pe placul lui Becali. Aceștia vor să plătească 6 milioane de euro pentru Chiricheș, în vreme ce pretențiile Stelei se ridică la 10 milioane de euro.

„Nu este vorba de Milan, ci de altă echipă. Ei au dat 6 milioane, eu am zis că nu-l dau. Le-am spus că pleacă numai pentru 10 milioane. Impresarul, nu vi-l spun, mi-a spus să îi las pe italieni să vină la București să negocieze pentru el.

Am spus că este o chestie de demnitate, pentru că eu nu vreau să fac talcioc la Steaua, să dau fotbaliști după 6 luni de zile. Dacă pleacă Chiricheș, atunci poate vor rămâne Geraldo și Iliev. Dacă nu, atunci bine, nu s-au terminat fundașii. Este vorba despre un club foarte mare din Italia, care joacă în cupele europene. Ce, numai Milan este echipă mare? Napoli e echipă mare. AS Roma și Lazio? Păi vedeți? E pe acolo”, a declarat Gigi Becali la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.

Publicat: 13 06. 2012, 18:46
Actualizat: 13 06. 2012, 18:51