Becali: „Cornel Dinu, săracul, stă cu câinele în casă și comandă la alții?”. „Procurorul” a venit cu ultima replică pe care i-o va da vreodată finanțatorului FCSB: „Asta e nenorocirea adevărată! Cu oameni care au deficiențe de comportament…”
Cornel Dinu (70 de ani) a așteptat câteva ore pentru a-i răspunde lui Gigi Becali, după ce finanțatorul FCSB a încercat să-l atace referindu-se la Merlin, câinele cu care „Procurorul” s-a obișnuit să petreacă o bună parte din timpul liber.
Fostul jucător, antrenor și conducător din Ștefan cel Mare a transmis, luni seară, imediat după U Craiova – Astra 1-2, că e ultima replică pe care i-o dă finanțatorului vicecampioanei, una în stilul propriu, în care a încercat să explice de unde vine ignoranța unui personaj pe care-l consideră nociv pentru fotbalul românesc: „Are dreptate. E o diferență foarte mare între noi, îmi vin multe în cap dar o să trec la esență. El nu are de unde să înțeleagă, el exploatează și animalele. Macedonenii sunt oameni responsabili, dar, ca la toate națiunile, sunt fel de fel de oameni. N-am nimic cu meseria de cioban, e una nobilă, dar el, săracul, nu știe ce să facă nici cu oile…Există buni și răi peste tot, dar nenorocirea e că astfel de rebuturi comportamentale precum Gigi Becali, ei sunt niște victime. De ce? În România de după 1990 s-au pierdut barierele, au venit mulți în centru. Nu mai vorbesc despre cum au făcut avere, mi-e milă, cu oameni care au deficiențe de comportament nu trebuie să discuți. E ultima oară când vorbesc despre el, e clar că nu poate înțelege afinitatea dintre câine și om. La Casa Britanică, câinii stau cu Regina în casă. Băiatul ăsta, el nu are cum să înțeleagă…
Bunicul meu avea la Bârlad 60 de câini și 20 de cai. De mic am stat cu câinii, am dormit cu el. Necunoașterea lui e de înțeles până la un moment dat. Una e să fii apropiat de animale, dar el nu are cum să înțeleagă. Dar nu e vina lui! E o victimă și voi încheia subiectul: în anumite popoare, oamenii care nu ajută societatea, nu sunt aruncați în prim-plan. La noi e un haos total, unul în care modelele adevărate sunt date la o parte și vin astfel de rebuturi comportamentale”, a declarat Dinu, la Telekom Sport.
„Cum a făcut schimbări, cum am marcat gol repede. Pe mine mă interesează ce se întâmplă la echipă. Nu mă intresează cine a făcut schimbările cu Voluntari și cum le-a făcut. Nu vreau să comentez. Nu am chef să comentez asta. Fiecare face ce vrea în casa lui. Dacă nu, îl luăm pe Cornel Dinu și ne comandă el. El, săracul, stă cu câinele în casă, dar comandă în casă la alții. Fac acum și păcat”, atacase Gigi Becali, luni dimineață, la Pro X, după ce „Procurorul” se declarase sigur că latifundiarul din Pipera face schimbările și în mandatul lui Mihai Teja.