Gigi Becali a prefațat partida pe care vicecampioana o va disputa duminică, la Otopeni.
Patronul Stelei rămâne același tip optimist și spune că formația sa se va impune fără emoții, chiar dacă în tur nou-promovata a reușit să smulgă un punct în Ghencea.
"Nu am nicio emoție pentru meciul cu CS Otopeni, chiar dacă am făcut egal cu ei în tur. Avem mulți jucători suspendați pentru această partida? Foarte bine, ce mă interesează pe mine? E fotbal până la urmă, și eu la fotbal mă distrez.", a opiniat finanțatorul.
În ceea ce privește posibilitatea de a renunța la club, Becali e sigur – odată cu recesiunea economică, nimeni nu mai e interesat să investească bani în fotbal.
"Să mai vând Steaua? Cine o să mai cumpere clubul în această perioadă de criză?", a spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER