Becali, dator la fisc? Trebuie să plătească 14 mil. lei pentru tranzacții imobiliare!

ANAF a stabilit în urma controalelor privind tranzacțiile
imobiliare derulate de George Becali în perioada 2004-2008 că omul
de afaceri are de plătit aproximativ 14 milioane de lei (3,3
milioane de euro), sumă reprezentând TVA și penalități, au declarat
pentru MEDIAFAX surse din ANAF.

„ANAF a încheiat în a doua jumătate a lunii iulie controlul
la persoana fizică George Becali. În urma verificărilor au fost
stabilite sume suplimentare de plată reprezentând TVA și penalități
în valoare de 14 milioane de lei”
, au afirmat
sursele.

Potrivit reglementărilor din Codul de procedură fiscală, Becali are
la dispoziție 30 de zile de la data comunicării pentru a contesta
decizia.

Verificările au început în luna decembrie a anului trecut, primul
control fiind efectuat la locuința omului de afaceri din Aleea
Alexandru.

„Ei mai încearcă să mă prindă cu nu știu ce datorii, din
2005, 2006, de plată a TVA-ului. Dar nu au cum să facă asta, totul
e în regulă. Eu sunt liniștit în privința asta”
, a spus
atunci Becali.

ANAF a inițiat anul trecut inspecții fiscale la persoanele care au
realizat tranzacții imobiliare în perioada 2006-2008, pentru a
verifica dacă trebuie plătită TVA.

Persoanele fizice care efectuează tranzacții imobiliare în scop
personal sunt scutite de plata TVA, iar această facilitate a fost
utilizată de numeroși dezvoltatori, care au înregistrat
transferurile în nume personal și nu prin intermediul unor firme.
Fiscul consideră însă că dovedirea unor acte de comerț derulate de
o persoană fizică implică automat plata TVA.

Publicat: 05 08. 2010, 14:19
Actualizat: 05 08. 2010, 14:20