Gigi Becali s-a săturat de manifestările fanilor și spune că aceștia îi pun afacerea în pericol, că îi va da în judecată și le va cere daune.
„O să dau fanii în judecată și le voi cere daune, pentru că îmi pun afacerea în pericol!”, a spus Becali la Telesport, iar răspunsul Asociației Independente a Suporterilor Steliști nu a întârziat prea mult. Aceștia l-au taxat pe Becali pentru declarația agresivă. „I-am cerut despăgubiri de un euro și probabil că-l vrea înapoi. Pe criza asta, înțelegem că e important chiar și un euro pentru Gigi”, a replicat Marius Nicolau, un reprezentat al AISS.
Fanii Stelei au fost prezenți într-un număr foarte redus la meciurile de acasă ale echipei lor din acest sezon. Onoarea a fost salvată în deplasări, acolo unde fanii s-au înghesuit să-și vadă favoriții chiar dacă evoluțiile lor nu au fost prea convingătoare. Astfel, Steaua ocupă locul patru într-un clasament al mediei spectatorilor la meciurile sale.
Iată clasamentul: 1.Universitatea Craiova 8469 (34% din capacitate) 2.CFR Cluj 8441 (34% din capacitate) 3.Poli Timișoara 8375 (26% din capacitate) 4.Steaua București 6521 (24% din capacitate)
CLICK AICI PENTRU A VEDEA CLASAMENTUL COMPLET
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER