Becali, despre fanii Stelei:** „Sunt și ei o parte din familia mea! Oaia neagră, dar o albim, ce să facem?”:)
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că deși
nu aprobă atitudinea suporterilor „roș-albaștri” de la partida cu
Rapid, le-a iertat totuși toate păcatele din trecut pentru că fanii
s-au bucurat alături de jucători după calificarea în semifinalele
Cupei României.
„E așa mare bucuria că ne-am calificat că oricât de multe
aveam cu ei și cât m-au jignit în ultimii doi ani, cât m-am
ciondănit cu ei și cât m-am războit, când mi-a spus aseară Vali
Argăseală că voiau să-i felicite pe jucători, că erau bucuroși că
ne-am calificat, tocmai aseară când au făcut incidentele, parcă
le-am iertat păcatele”, a spus Becali.
Gigi Becali i-a numit pe suporterii steliști care au creat
incidente la partida cu Rapid „oaia neagră”, dar are încredere că
le poate îndrepta atitudinea în viitor. „Acum, când toată
lumea e în capul lor, eu le demostrez că sunt cu ei. Nu că sunt de
acord cu ce au făcut, dar asta e, sunt ai mei. Mă războiesc cu ei,
mă bat, dar când a fost la bucurie au fost aproape de echipă,
mesaje la jucători… M-a impresionat lucrul ăsta. E urât ce au
făcut ei, nu se încurajează așa echipa, dar nu vreau eu să comentez
urât acum, la sărbătoare, despre o parte din familia mea. Sunt și
ei o parte din familia mea. Oaia neagră, dar trebuie să o albim, ce
să facem„, a mai spus el.
El nu a dezaprobat acțiunile jandarmilor de la partida cu Rapid din
Cupa României, care i-au lovit pe fanii steliști: „I-a
ciondănit puțin. Lasă, e mai bine. Ușor, ușor se cumințesc
ei„.
Finanțatorul stelist crede că doar 30-40 de fani prezenți pe
stadionul „Giulești – Valentin Stănescu” sunt responsabili pentru
incidentele create. „Din 400, erau cam 30, 40 care au făcut. Ei
trebuie să facă curățenie între ei. Suporterii trebuie să-și facă
curățenie în propria curte. Din cauza la 30-40 de inși suportă și
ceilalți. Doi ani am pierdut campionatul din cauza lor. Dar nu mai
comentez. Poate le vine mintea la cap și se cumințesc”, a
comentat el.
Gigi Becali a lăudat galeria echipei Rapid. „Galeria merită
cel mai mare respect, galeria lor. Era minutul 80 și ei cântau în
continuare la 1-0 pentru noi. Jos pălăria. Dacă am avea și noi o
galerie să cânte așa, cât e de numeroasă galeria Stelei, de cinci
ori mai mare, în Ghencea n-ar mai sufla nimeni. Trei, patru, trei,
patru le-am da„, crede Gigi Becali.
El a menționat că nu vine la partidele din deplasare ale Stelei cu
Rapid din cauza unor persoane care stau lângă tribuna oficială și
care îl înjură. „Acolo jos, chiar la tribuna oficială, sunt
unii obraznici, nenorociți, care înjură. De aia nu mă duc. Plus, e
și un stadion urât”, a explicat el, citat de MEDIAFAX.