După întrunirile numeroase din ultimele zile pe care Gigi Becali le-a avut cu Mourinho, patronul Stelei continuă seria dezvăluirilor referitoare la discuțiile pe care le-a avut cu antrenorul portughez:
"Posibilul transfer al lui Rădoi se datorează în mare parte prieteniei dintre Giovanni si Mourinho, eu doar i-am zis lui Mourinho că are cel mai talentat lot din Europa, dar nu deține și jucători muncitori, așa cum era la Chelsea. El a zis că nu are cei mai buni jucători din Europa, dar mi-a dat dreptate cu muncitorii." a declarat Becali.
Patronul Stelei a mai adăugat că lista "transferabililor" la Inter este una destul de scurtă:
"Mourinho a zis că dacă vreau să iau jucători din Portugalia să-l întreb pe el, că îi știe pe toți. Eu de la Steaua i-am spus că nu pot să-i recomand decât pe Rădoi, pentru restul nu garantez, poate doar Dayro, dar nu acum. Dayro Moreno, ori rămâne la Steaua la valoarea de 2 milioane, ori va crește și il dorește o echipă mare, pentru că de la Steaua să plece la o echipă mare, pentru o sumă foarte mare.", a încheiat Becali la televiziunea gazetei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER