Becali e sigur că Steaua va câștiga la scor, cu Vaslui!** „La ce echipă am, nu mă tem nici de Barcelona sau Real” Ce mesaj are pentru ‘codiță’ Săvulescu și Negoiță

Gigi Becali continuă să viseze, deși echipa din Ghencea a întâlnit doar adversari modești în primele etape din actualul campionat. Patronul din Ghencea a anunțat de câteva zile tactica învingătoare – folosirea tridentului ofensiv Popa – Tănase – Chipciu, care să îl susțină pe unicul vârf, Rusescu – și e convins că mutările gândite de el vor fi și cele câștigătoare. Mai mult, latifundiarul este atât de impresionat de parcursul trupei lui Reghe încât anunță că roș-albaștrii se pot bate de la egal la egal cu orice adversar din Europa.

Va înscrie Popa, va marca Chipciu – el va da primul gol – și Rusescu. Trei goluri marcăm în seara aceasta. La ce echipă avem, sunt încrezător și dacă jucăm cu Real Madrid și Barcelona.„, a explicat patronul din Ghencea, înainte de disputa cu FC Vaslui.

În ceea ce o privește pe rivala de moarte, Dinamo, Becali a promis că nu va mai fi acid și ironic, fiind convins de Cristi Borcea să se cenzureze. „Finul m-a sunat să nu mai zic nimic de Dinamo. Să nu mă iau de Negoiță, că îi e prieten. Gata, nu mai zic nimic. „Fă-o pentru mine”, mi-a zis. Să nu mai spun nimic nici de „codiță” Săvulescu. E un război psihologic, dar nu mai spun nimic, oricum sunt vai de capul lor. Îmi pun lacătul, gata!„, a mai completat patronul Stelei.

Partida Vaslui – Steaua este LIVE – TEXT astăzi, de la 21:30, pe www.prosport.ro. Partida va fi transmisă în direct de DigiSport.

Publicat: 27 08. 2012, 20:08
Actualizat: 27 08. 2012, 20:47