Soarta lui Bilel Omrani va fi decisă în zilele următoare, iar un transfer la FCSB pare iminent. Deși CFR l-ar vrea plecat în China, impresarul și jucătorul francez își doresc să ajungă la un acord cu Gigi Becali.
Recent, impresarul lui Bilel Omrani a atacat dur clubul CFR Cluj, pe care l-a acuzat că „folosește aceste tehnici murdare de a falsifica semnătura jucătorului”. Ținând cont de declarațiile agentului, intenția atacantului e clară: „Discuțiile cu domnul Becali sunt foarte avansate, chiar acum două minute am vorbit cu dânsul la telefon. Din punctul nostru de vedere și din acțiunile făcute de noi, contractul lui Omrani se încheie pe 30 iunie. Acum, sincer, ce jucător care este la campioana României contestă o semnătură, dacă nu ar fi falsă. Cred că trebuie să fii nebun să faci așa ceva. Tot ceea ce spun cei de la CFR sunt minciuni. Că s-au înțeles cu Omrani, că pleacă în China… El acum demonstrează maturitatea sa și dorința lui de a face performanță. Într-adevăr, Dan Petrescu și Bogdan Mara i-au propus China, dar ne interesează performanța. Omrani are resurse, să nu uităm că a fost jucătorul lui Olympique Marseille și component al naționalei Franței U19.
Pentru noi, CFR este clubul unde ne respectăm înțelegerea până la 30 iunie. E exclus să mergem în China și e exclus să rămânem la un club care folosește aceste tehnici murdare de a falsifica semnătura jucătorului. Cum mai putem sta la masa negocierilor cu un club care a încercat să ne înșele? Cred că decizia poate fi doar una, conform expertizei și contraexpertizei, semnătura este falsă. Nu știu dacă speră să ia ceva, ci să găsească o înțelegere să nu fie plângere penală împotriva lor și să spele imaginea campioanei României, care falsifică înțelegerile jucătorilor, a declarat impresarul pentru DigiSport.
Omrani așteaptă decizia comisiei care judecă veridicitatea semnăturii jucătorului de pe contractul cu CFR: „Pe mine mă interesează dreptatea, atât. După aceea, vom vedea. Așteptăm decizia comisiei, care este amânată de către CFR. Așteptăm decizia comisiei și sperăm că aceasta va ține cont de viitorul unui jucator de fotbal (sau un sclav, în privința CFR) și să nu mai accepte toate șmecheriile depuse de CFR la dosar pentru a amâna această decizie”, a adăugat omul care-l reprezintă pe atacant, pentru sursa citată.
De asemenea, impresarul a explicat și absența lui Omrani din lotul deplasat în al doilea cantonament de Edi Iordănescu: „Eu cred că cei de la CFR au urmărit ca decizia să fie luată după data de 30 iunie, sperând ca Omrani să meargă în cantonament, adică să accepte contractul fals. Dacă pleca în cantonament, se putea interpreta că acceptă contractul și sunt sigur că staff-ul lui CFR ar fi încercat să profite de această situație. Așteptăm decizia comisiei, până atunci nu merge în cantonament”, a încheiat agentul pentru DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER