La sfârșitul lunii iunie, Adrian Ilie (foto) a decis să demisioneze de la Steaua. Cel supranumit „Cobra“ a plecat în urma unor neînțelegeri, prima cauză fiind aceea că Gigi Becali refuza să dea bani mulți pe jucătorii pe care Ilie voia să-i aducă.Aseară, Adrian Ilie a fost în Ghencea, la pauză fiind văzut în loja lui Gigi Becali. Interesant e că, înainte de acest meci existau informații cum că Becali i-ar fi propus lui Ilie să revină în cadrul clubului, deoarece a observat că acesta a continuat să apere și să ajute Steaua chiar dacă nu mai avea niciun interes. Finanțatorul stelist i-ar fi transmis lui Adi să vină din nou la club, pentru că are nevoie de el dacă Steaua intră în Liga Campionilor. Cum roș-albaștrii s-au calificat aseară în grupele Ligii, n-ar fi exclus ca Adrian Ilie să revină în staff-ul Stelei, unde este dorit mult și de către Marius Lăcătuș. Aseară, la Sport.ro, Argăseală i-a transmis lui Adrian Ilie că îl așteaptă să revină în Ghencea, invitându-l totodată la restaurantul unde steliștii au sărbătorit victoria de aseară. Și oficialii „pandurilor“ i-au proÂpus funcția de manager general lui Adrian Ilie.. „Noi am mai discutat problema aceasta cu el și atunci când am promovat, și acum trei ani, dar nu a fost dispus să vină. Normal că noi l-am dori lângă echipă, însă este destul de greu să-l convingem să vină.Numai de el depinde dacă va dori să lucreze la Pandurii, pentru că din partea noastră e primit cu brațele deschise”, a declarat Condescu. „Mi s-a propus să vin la Pandurii, dar deocamdată nu se pune problema”, a declarat Adrian Ilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER