Gigi Becali nu renunță la gândul de a-l convinge pe Cosmin Olăroiu să rămână la Steaua și din vară.
Patronul roș-albaștrilor pregătește o campanie de transferuri spectaculoasă în speranța că Oli va hotărî să își prelungească contractul.
„E bine că e Oli acolo și că a acceptat să facă treaba asta. Mă refer la viitor. Dacă Giovani a spus că Oli va rămâne la Steaua și din vară, înseamnă că e băiat deștept, se pricepe. I-am zis lui MM să ia legătura cu impresarii lui Spadacio. Faptul că fac ceva din vreme mă face să mă simt bine și să trec peste amărăciunea pe care o am, cu Steaua pe locul 6.
Prin lucrurile pe care le fac, sper să-l fac pe Oli să rămână. Un Mihai Costea, un Moraes, un Spadacio, un Rusescu, sunt jucători pe care să-l refuze vreun antrenor?
Credeți că mie mi-au picat bine dansurile lui Borcea? I-am și zis: vii și o faci pe Shakira în Ghencea? Mi-a zis că nu mai face. Nu e de mine, văd fetele mele, vede nevasta. Mai ales fata mea, Alexandra, care prinde oftică pe el că e înfocată, înrăită. Nu dansez dacă vom lua Cupa, nu am astfel de manifestări. „, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER