Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a vorbit despre confruntarea echipei sale cu Fiorentina din grupele Ligii Campionilor și i-a urat lui Mutu să-și rupă mâna la meciul cu Steaua.
Becali a comentat și declarația lui cu privire la faptul că se va duce la părinții lui Adi Mutu pentru a le cere banii pe care fiul lor i-a împrumutat de la el.
"Îi urez lui Mutu să stea o lună jumate pe bară, iar la meciul cu Steaua să-și rupă cealaltă mână pentru ca să fiu sigur ca nu va juca. Nu vreau nici să răcească, nici nimic, vreau doar să-și rupă mâna. I-am zis și lui că nu am nicio treabă cu părinții lui, eu nu merg la ei cu amenințări, ci doar voiam să le spun ce a făcut fiul lor. Fiindcă m-a luat la mișto, îi urez să-și rupă și cotul. După ce o să trimită banii, atunci o să vedeți că îi va merge mai bine. E prea nenorocit", a declarat Becali la sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER