Becali îi vrea la Steaua, ploieștenii anunță că ambii vor pleca! Petrolul mai pierde două vedete în vară!

Gigi Becali a încălcat „embargo-ul” autoimpus și a intervenit din nou în direct pentru a comenta situația de la Steaua. Într-o discuție de peste 45 de minute, patronul campioanei a dezvăluit care este lista de transferuri pentru perioada de mercato din vară și a dat asigurări că tehnicianul Costantin Gâlcă nu va fi înlocuit până în vară, chiar dacă Laurențiu Reghecampf i-a dat de înțeles că și-ar dori să revină ca antrenor pe banca roș-albaștrilor.

Șapte jucători se află pe lista Stelei, doi dintre aceștia – Toto Tamus și Sony Alcenat – fiind în curtea Petrolului, în timp ce un altul, Felipe Teixeira, a fost recent pus pe liber de ploieșteni.

Iar șansele ca cei trei să ajungă în curtea roș-albaștrilor par mari. Antrenorul interimar al Petrolului din acest final de sezon, Valentin Sinescu, a afirmat într-o conferință de presă că Tamuz și Alcenat vor pleca de la Ploiești la finalul sezonului, în timp ce Teixeira este deja liber de contract.

„Alcenat și Tamuz vor pleca. Am discuții cu ei, este firesc să fie așa , sunt profesioniști. Atât timp cât colaborarea a fost onestă și acum clubul poate obține ceva compensații, cu atât mai bine„, a spus Valentin Sinescu, citat de Digi Sport.

3,6 milioane de euro valorează cei doi fotbaliști, conform Transfermarkt.de. Alcenat e cotat la 1,6 milioane de euro, în timp ce Tamuz valorează 1,9 milioane de euro

Fundașul dreapta Sony Alcenat se află la finalul contractului și ar putea ajunge la Steaua fără ca roș-albaștrii să achite vreo sumă de transfer. De cealaltă parte, Toto Tamuz mai are un an de contract cu Petrolul, dar nu ar fi exclus ca ploieștenii să ajungă la o înțelegere amiabilă cu atacantul israelian de origine nigeriană, pentru a scăpa de un salariu mare de la echipă. În vârstă de 27 de ani, Tamuz este golgheterul Petrolului în acest sezon al Ligii 1, cu 11 reușite, având și 5 pase decisive.

Alcenat a fost jucător de bază pentru Petrolul în ultimele sezoane. În acest campionat a evoluat în 28 dintre cele 30 de etape scurse până acum, singurele meciuri ratate fiind din cauza suspendărilor.

Publicat: 08 05. 2015, 18:54
Actualizat: 08 05. 2015, 18:55