Becali îl apără pe Bănel

Evoluțiile tot mai șterse ale căpitanului Stelei l-au readus pe
acesta în gura galeriei. Joi seara, Bănel a fost huiduit în minutul
67, când a fost înlocuit cu Răduț.
După ce în ultimul meci la echipa națională a fost înlocuit de
Răzvan Lucescu la mai puțin de 15 minute după ce fusese introdus pe
teren, Nicoliță a primit o nouă lovitură la meciul cu Grasshopper.
Mijlocașul a fost fluierat și înjurat de mii de suporteri joi
seara, iar la final, în vestiar, colegii povesteau că era destul de
afectat. Ieri însă, foști sau actuali colegi, dar și oameni din
conducere i-au luat apărarea căpitanului din Ghencea.

Gigi Becali chiar a avansat ipoteza conform căreia spectatorii l-ar
fi huiduit pe unul dintre adversari, care în momentul schimbării
lui Nicoliță ar fi stat pe jos, simulând o accidentare. „A fost o
neînțelegere, nu pe el l-au huiduit, ci pe un elvețian, care stătea
pe jos. Pe Bănel nu poți să-l jignești niciodată, a făcut atât de
multe pentru Steaua, încât nu se pune problema de așa ceva”, a spus
finanțatorul stelist. La rândul său, Surdu, care e colegul său de
cameră, a precizat: „Nu înțeleg de ce a fost huiduit Bănel, el își
face treaba foarte bine și este jucătorul care merită să fie
căpitan. E greu să treci cu vederea așa ceva.

„Cred că și Bănel a scris o pagină de istorie la Steaua, a fost de
multe ori esențial pentru echipă. Merită mai mult respect”, Dorin
Goian, fundaș Palermo

„Bănel a jucat destul de bine, în nota lui, de adevărat luptător,
l-am asemănat de multe ori cu Gattuso, păstrând proporțiile”,
Viorel Păunescu, președinte de onoare Steaua

Publicat: 21 08. 2010, 08:21
Actualizat: 21 08. 2010, 08:33