Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, nu-l mai înghite pe fostul său colaborator, Mihai Stoica, actualmente la Unirea Urziceni. După ce a spus în repetate rânduri că l-ar vrea înapoi, Becali s-a lovit de refuzul categoric al managerului ialomițean, care a declarat că „Îi recomand lui Gigi Becali să vorbească mai puțin. Dacă s-ar putea să nu-mi mai pronunțe numele, ar fi și mai bine. Mie mi-e ușor să-i cer acest lucru, dar lui îi va fi greu să îl respecte, pentru că el nu respectă pe nimeni. Spunea că Argăseală e de cinci ori mai bun decât mine, că Panduru e de zece ori mai bun. Acum ce s-a intamplat? Gigi să mă mai lase cu bazaconiile astea„.
Aceste declarații nu i-au picat bine fostului „Războinic al luminii”, actualmente europarlamentar de România. Într-un interviu pentru Sport Total FM, Becali a spus că Mihai Stoica este un mercenar care se bucură de răul Stelei. Totodată, Becali spune că MM nu va mai fi președintele Stelei.
„Mihai Stoica ține cu adversarii Stelei, este mercenar. El își vede de treaba lui acolo unde lucrează. Nu este nimic adevărat referitor la venirea lui în Ghencea. Eu am spus, la un moment dat, că l-aș vrea pe Dinu Gheorghe sau Meme Stoica în funcția de președinte, dar nu mai are rost să comentăm pentru că Mihai nu va mai fi niciodată președinte la Steaua”, a declarat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER