Becali îl vrea pe Hagi, Meme vrea un antrenor străin!** Propunere șoc făcută de Gigi pentru fostul antrenor al Galatei
Aproape toată atenția steliștilor se îndreaptă către finala din
această seară de la Brașov. Aproape, deoarece numirea unui nou
antrenor preocupă conducerea clubului din Ghencea destul de mult,
pentru că Olăroiu nu e dispus să continue cu roș-albaștrii. Deși
Mihai Stoica vrea antrenor străin, Gigi Becali preferă un tehnician
român. Și la fel și cei din anturajul său. Iar numele lui Hagi e
primul pe listă.
Pentru prima dată, Gheorghe Hagi a arătat că e dispus la
negocieri cu Steaua pentru a ocupa din nou funcția de antrenor la
această echipă. Într-un interviu acordat pentru Dolce sport,
„Regele” a spus că ar reveni în Ghencea, dar numai în anumite
condiții, pe care a refuzat să le dezvăluie.
„Nu pot să spun acum dacă voi reveni pe banca Stelei.
Când vine cineva și vrea să vorbim, vedem. Eu am condițiile mele,
rămâne de văzut. Momentan, vreau să mă ocup de academie, am lipsit
luni bune de acolo. Apoi, mai vedem”, a precizat Gică
Hagi, care a lăsat să se înțeleagă că așteaptă mai întâi o mișcare
din partea celor de la Steaua. Iar machedonii Gigi Becali și Teia
Sponte vor să-l numească pe „Rege” pentru că, vorba aceea, „sângele
apă nu se face”, în timp ce Mihai Stoica se zbate să aducă în
Ghencea un tehnician străin.
Vor să-l
„agațe” și cu Academia
„Lui Gigi Becali îi place că Hagi vorbește mereu despre
Steaua că trebuie să fie doar pe locul 1. Asta e mentalitatea
pentru acest club. Ceilalți antrenori se feresc să promită titlul
din primul an, dar Gică e curajos și se va bate la titlu încă din
primul sezon”, ne-a spus un apropiat al clubului
Steaua.
Un alt aspect al modalității prin care cei care decid la Steaua
încearcă să-l atragă pe Hagi e academia. De fapt, ei speră ca tot
„Regele” să le pună pe roate Centrul de Copii și Juniori, care e
falimentar, iar angajații sunt neplătiți de luni bune. Se speră
într-o colaborare cu „Academia Hagi”, lucru care rămâne să se
stabilească în negocierile cu cel mai bun fotbalist român din toate
timpurile.
Hagi
i-a succedat lui Oli la Poli și la Steaua
Hagi, din nou la Steaua. Oare se repetă istoria? Pentru că în
ultimii ani, echipele de unde a plecat Cosmin Olăroiu (foto) l-au
angajat ca antrenor pe Gheorghe Hagi. Așa s-a întâmplat la finele
anului 2005, când Oli a părăsit-o pe Poli Timișoara, iar în locul
său a fost adus „Regele”. Apoi, după ce Cosmin Olăroiu a plecat de
la cârma echipei din Ghencea, în 2007, Gigi Becali l-a ales tot pe
Hagi drept succesor. Interesant e că numele celor doi sunt
singurele opțiuni pe care le are și FRF pentru numirea viitorului
selecționer.
Meme:
„Vor mai fi niște surprize”
Mihai Stoica (foto) încă lucrează la campania de transferări a
echipei sale. El spune că mai mulți jucători care erau pe lista de
plecări a Stelei vor rămâne. „Vor mai fi niște surprize:
jucători de care se credea că vor pleca vor rămâne. În primul rând
nu știu cine, pentru că nu știm numele noului antrenor. Nu știm
dacă rămâne Oli, dacă va veni altcineva”, a declarat
oficialul stelist, ieri, la „Fanatik”.