Becali îl vrea și ar putea veni gratis!** Motivul pentru care MM refuză transferul care ar rezolva una din marile probleme ale Stelei
Mihai Stoica are din ce în ce mai multă influență la Steaua și,
deși patronul se gândește să-l aducă pe Ovidiu Dănănae (foto), l-a
convins să mai aștepte. În viziunea managerului, acest transfer
l-ar distruge psihic pe Gabi Matei, jucătorul adus de el de la
Pandurii pentru 600.000 de euro.
Flancul drept al apărării Stelei îi dă bătăi de cap lui Roni Levi.
Acesta se vede nevoit să improvizeze cu Martinovic, fundaș central
de meserie, în lipsa lui Gabi Matei, nerefăcut după cele două
accidentări de la sfârșitul sezonului trecut. Totuși, oficialii
roș-albaștrilor nu au căzut de acord dacă să dubleze postul sau
nu.
„Becali i-a zis lui Meme să îl ia pe Dănănae, dar Mihai
nici nu a conceput. A spus că l-ar demoraliza pe Matei, că e tânăr
și că trebuie să joace”, a povestit un apropiat al
clubului. Mai mult, finanțatorul Stelei nu renunță la această
ipoteză atât timp cât Matei nu este refăcut. Un atu al olteanului
este acela că ar putea veni gratis în cazul în care va fi declarat
liber. Agentul acestuia, Ana Maria Prodan, susține că fotbalistul
nu a mai încasat de șapte luni salariul la Craiova.
160 de mii de euro pe sezon
este salariul pe care Dănănae îl cere, același pe care îl are și la
Craiova
Cristian VOINEA
cristian.voinea@prosport.ro