UPDATE Aflând de demisia lui Ilie Dumitrescu, patronul din Ghencea a comentat:
„Dacă înțelegea niște lucruri nu își dădea demisia, e prietenul meu, și îl respect. Eu i-am spus: Ilie, nu te juca! Aseară l-am sunat pe la 12:00 pentru a-l ruga din inimă să nu joace cu Brandan la mijloc, ci în stânga. Nu mi-a răspuns. Astăzi dimineață aveam o presimțire a răului. Azi am vorbit cu el și l-am rugat să nu joace cu Brandan la mijloc. Ilie mi-a fost aproape la greu și nu îl atac. Vorbesc și eu din amărăciunea mea, din nervii mei. Ilie a vrut să facă din fotbal pictură, așa ceva nu se poate.” a spus patronul din Ghencea la gsptv.
Steaua a remizat în această seară cu ultima clasată, Astra Ploiești, prilej pentru Becali să îl critice pentru prima oară pe Ilie Dumitrescu. E adevărat, pentru moment patronul din Ghencea nu l-a pus la zid pe tehnician, însă a ținut să îl taxeze pe acesta pentru faptul că s-a bazat pe foarte mulți jucători care au jucat și pe Anfield.
„Să vorbească ei, toți, eu nu mă bag. Eu ca patron nu am dreptul decât să mă distrug și să sufăr. Altceva nu am dreptul: trebuie să fiu distrus, dar să dau și bani, milioane multe. Am vorbit cu Ion Niculae și l-am întrebat de ce nu investește mai mult în fotbal, că e printre cei mai bogați români. Am înțeles acum, eu sunt ăla mai prostul și ăla distrusul că pierd zeci de milioane. Nu pot să spun mai multe, pentru că i-am promis ceva lui Ilie Dumitrescu, pe care îl respect enorm. A venit într-un moment greu și nu mi-a cerut bani. Totuși, întreb și eu un lucru: de ce iau eu 20 de jucători dacă folosești doar 10-11? Pentru ce spune toată lumea că avem două echipe dacă eu joc și în Europa League și în campionat cu aceeași echipă? Surdu ăla e chiar atât de dobitoc?„
„Eu îi mulțumesc din suflet pentru ce a făcut. Nu sunt supărat pe el, îi sunt recunoscător pentru ceea ce a făcut. Oricea antrenor care vine la Steaua va face performanță. Numai să nu fii geniu. Fobalul e fotbal. El a vrut să facă din fotbal pictură și poezie. Dacă Ilie a spus că pleacă, nu poate fi întors. N-am nicio soluție acum. Interimar va rămâne Edi Iordănescu. Poate îl aduc și pe tatăl lui. Nu ai voie să nu câștigi meciul cu Astra, ultima clasata! Pe ce dau eu milioane dacă nu e diferență?
I-am spus lui nea Îmi că nu pot să-i dau decât 5.000, dar a zis că nu vine decât pe 8-10.000… Să facă un sfat al bătrânilor din fotbal și să conducă ei „ a spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER