Becali: „În 10-12 ani voi câștiga Liga Campionilor”. EXCLUSIV | Duckadam a avut nevoie de o poveste de familie și puține cuvinte pentru a-și aduce patronul cu picioarele pe pământ
Succesul istoric al Simonei Halep la roland Garros l-a făcut pe Gigi Becali să viseze cu ochii deschiși, în direct la TV, la cucerirea Ligii Campionilor. Însă finanțatorul FCSB e adus cu picioarele de pământ chiar de un om din concucerea vicecampioanei.
Pentru Helmuth Duckadam, vorbele îndrăznețe rostite de Becali la o zi după ce Simona a ridicat deasupra capului primul trofeu de Mare Șlem al carierei, reprezintă doar un vis. Unul imposibil de realizat, susține președintele de imagine al FCSB-ului, care a povestit, în direct la ProSport Live, o „scenă de familie” pentru a transmite ce crede despre anunțul lui Becali: „Orice om are dreptul să viseze. Și eu mai visez! Am fost zilele trecute cu familia la iarbă verde, la pescuit, și soția a adormit. La un moment dat, fiica mea a trezit-o și i-a zis ‘nu mă tezi, că mă visam cu 150 de euro în mână’. În situația actuală, la cum e organizată Liga Campionilor, șansele sunt infime”, a spus Duckadam, la ProSport Live.
Luni, Gigi Becali s-a lăsat dus de valul de entuziasm provocat de victoria Simonei la Roland Garros și a început să vorbească despre cum va depăși Real, Barca și Bayern și va câștiga Liga Campionilor: „Așa cum zicea ea acum șase ani că va câștiga Roland Garros, ziceam și eu acum 10 ani că vom juca în Liga Campionilor. Acum voi spune, iar voi o să credeți că sunt nebun, că în 10-12 ani voi câștiga UEFA Champions League. Vă promit, o să vedeți. În 10-12 ani sau când va crede Dumnezeu că merit. Simona ne-a dat putere. Vă promit că voi câștiga Liga Campionilor”, spunea Becali, la Pro X.