Becali, încolțit!** După Bergodi, un alt fost antrenor al Stelei își cere drepturile financiare!


Așa cum ProSport a anunțat astăzi, Steaua riscă să fie depunctată
sau să primească interdicție la transferuri în cazul în care TAS îi
va da dreptate lui Cristiano Bergodi în litigiul cu clubul din
Ghencea.

După Cristiano Bergodi, un alt fost tehnician al Stelei își cere
drepturile. Surse din anturajul lui Dorinel Munteanu ne-au
dezvăluit că nici până acum Gigi Becali nu și-a achitat față de el
sumele restante.

„Clubul Steaua nu i-a plătit lui Dorinel nici până acum
restanțele către Fiscul din Germania, acolo unde actualul antrenor
al Oțelului își are reședința. E vorba de vreo 90.000 de euro. Mai
mult, Dorinel a aflat că Steaua a făcut apel la o hotărâre dată de
tribunal prin care oficialii clubului ar fi trebuit să-i achite
acestuia niște restanțe salariale de pe vremea în care Dorinel
Munteanu activa în Ghencea ca fotbalist.

E păcat că se întâmplă astfel de lucruri la un club de
talia Stelei. Dorinel nu cere nimic în plus față de datoriile pe
care conducerea roș-albastrilor le are față de el. El nu a vrut
niciodată să se ajungă prin tribunale”,
ne-a declarat un
apropiat al lui Dorinel Munteanu.

Publicat: 24 12. 2010, 16:43
Actualizat: 24 12. 2010, 16:45