Deși Steaua a câștigat la Vaslui, Gigi Becali a fost din nou în centrul atenției. Astfel, din cauza unei neînțelegeri, „suporterul numărul 1” al Stelei nu a putut să-și ia locul rezervat la tribuna oficială, astfel că a încercat să privească partida dintr-o peluză a stadionului. Nimic rău în această inițiativă, dacă Becali nu ar fi fost surprins într-o ipostază mai degrabă jenantă pentru omologul lui Florentino Perez de la Steaua: finanțatorul a sărit gardul dintr-o parte a tribunei spre peluză.
În afară de „ineditul” situației, un suporter stelist a trimis o scrisoare siteului suporterilor și a remarcat aspectul neregulamentar al acestei ipostaze: Legea 4, „Mitică”, care reglementează comportamentul spectatorilor pe arenele sportive, precizează la capitolul 20, litera J, că este interzis „să se escaladeze gardurile care delimitează spațiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor„. De altfel, la capitolul 22, se precizează și pedeapsa pentru astfel de gesturi:
„Savârsirea, de catre spectatori sau de catre oficiali, în incinta bazei sau a arenei sportive, a faptelor prevazute la art. 20 constituie contraventii, (…) si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
c) cu amenda de la 250 lei la 750 lei sau prestarea a 100-150 ore de activitati în folosul comunitatii, precum si cu sanctiunea contraventionala complementara de interzicere a accesului la competitiile si jocurile sportive de genul celor la care acestia au savârsit fapta pe o perioada de 6 luni, faptele prevazute la art. 20 lit. c), d), e), f), j), o), u) si v)”
Cu alte cuvinte, dacă un Jandarm s-ar fi aflat la fața locului, Becali ar fi trebuit sancționat cu amendă sau prestarea de muncă în folosul comunității și cu interzicere a accesului la meciurile de fotbal pe o perioadă de 6 luni.
Fotoreporterul ProSport a surprins chiar momentul în care Becali escalada gardul despărțitor dintre sectoarele tribunelor, mai mult, chiar europarlamentarul s-a „autodenunțat” la interviurile de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER