Becali își desființează jucătorii:** „Florin Costea a fost o mortăciune, Tibi Bălan a fost în plus”
Gigi Becali a fost extrem de supărat după egalul alb obținut de Steaua în compania celor de la Vaslui. Finanțatorul Stelei a dat vina pe doi jucători care au ratat ocazii monumentale în acest meci.
„Așa e fotbalul, dacă ratezi 11 metri și ratezi din 6 metri, în condițiile în care Tibi Bălan a cam fost în plus. Noi i-am dominat tot jocul. În prima repriză au avut ei vreun sfert de oră, pe greșelile lui Tibi Bălan și ale lui Florin Costea. Florin a fost mortăciune, dacă era Tănase acolo era altceva. Nu are forță, nu are vlagă, nu e refăcut. Nu mai contează cine bate 11 metri. Părerea mea e că trebuie să bați tare. Ce faci dacă bați cu latul și ghicește portarul? Dacă bați tare degeaba ghicește portarul. Florin Costea a vrut să arate că are talent”, a declarat Gigi Becali la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.
Au fost și jucători care i-au plăcut șefului Stelei.
„Mie nu mi-a plăcut echipa. Brandan e fotbalist adevărat, joacă pe toate posturile. Și Latovlevici a făcut un joc bun. Echipa e decimată, dacă erau Tănase și Mihai Costea în echipă băteam fără probleme”, a completat Becali