Gigi Becali a început să vadă în Mihai Rotaru, patronul lui CS U Craiova, un rival important în fotbalul românesc. După ani și ani în care s-a bătut cu pumnul în piept că nu are rival, omul de afaceri a rămas impresionat de omologul din Bănie.
Becali a încercat de mai multe ori să transfere jucători importanți de la CS U Craiova, s-a ales doar cu puștiul Vlad, luat cu 400.000 de euro, iar explicația e dată de ambiția lui Mihai Rotaru de a concura de la egal la egal cu FCSB. Pe locul al treilea al Ligii 1 Betano anul trecut și câștigător al Cupei României, patronul din Bănie a început să-l sperie pe finanțatorul de la FCSB: „O să vedeți că de acum înainte nu mai divulg ce vreau să fac. Făceam asta pentru că nu aveam niciun concurent. Dar acum e Rotaru. Pe lângă faptul că are bani, mă și copiază. El e singurul care mă poate copia. Alții au încercat, dar nu au putut. E pe urmele mele. Eu vreau să fac ceva și face și el”, a spus Becali, la ProX, pentru ca mai apoi să-și nuanțeze declarațiile.
După ce l-a luat pe Cicâldău, despre care Becali spune că nu a costat mai puțin de 1,5 milioane de euro, Rotaru s-a înscris și la licitațiile pentru Nemec și Rotariu, fapt care nu i-a picat bine latifundiarului din Pipera: „L-am vrut pe Ciocâldău, dar l-a luat el, am făcut o ofertă pentru Nemec și a făcut și el. Acum îl vreau pe Rotariu și văd că îl vrea și el. El poate concura cu mine. Are putere financiară și e băiat deștept, e bun matematician”, a mai declarat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER