Gigi Becali a dezvăluit, la finalul unei seri din care FCSB a ieșit cu un punct nesperat din Marele Derby, dialogul pe care l-a avut cu Nicolae Dică imediat după finalul meciului de pe Arena Națională.
Puștiul Andrei Vlad (18 ani), care a primit încredere aparent nejustificată odată cu transferul lui Niță la Sparta Praga, a fost scos vinovat de Becali pentru ambele goluri primite de echipa sa de la marea rivală, iar prestația slabă a goalkeeper-ului cumpărat de la CS U Craiova cu 400.000 de euro l-a făcut pe omul de afaceri să pună mâna pe telefon și să-i ceară scuze antrenorului său.
De ce? În momentul în care Niță a luat drumul Cehiei în schimbul a două milioane de euro, Dică și Mihai Stoica i-au transmis lui Becali că mișcarea e una riscantă, în măsura în care Vlad nu are experiența necesară pentru postul de titular al unei echipe care se bate pe trei fronturi. Totuși, finanțatorul vicecampioanei a fost cel care a avut încredere în „Messi al portarilor”, iar mesajul trimis lui Dică, duminică seară, vine ca o confirmare a erorii lui Becali: „L-am sunat pe Dică și i-am spus „iartă-mă, eu sunt vinovat. Toată vina e numai a mea. Voi v-ați făcut datoria, echipa a jucat, a revenit de la 2-0 și a reparat golurile primite de Vlad”. Am pierdut patru puncte (n. red – Becali consideră că Vlad e vinovat și pentru golul primit cu CFR), n-ai cum…”, a povestit Becali, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER