Becali: „L-am luat, aplic tactica Steaua ’86!” A fost unul dintre pariurile patronului din Ghencea, acum a ajuns jos de tot: se luptă pentru a nu retrograda în Liga a 3-a

Lui Gigi  Becali i-au trebuit ani de zile pentru a forma echipa care a dominat Liga 1 sezonul trecut și care a ajuns în grupele Ligii Campionilor. Până atunci, pe la gruparea roș-albastră au trecut foarte mulți jucători. Unul dintre aceștia a fost Robert Neagoe.

În sezonul 2007-2008, la Dacia Mioveni evolua foarte bine mijlocașul Robert Neagoe. Fost jucător la FC Argeș sau Royal Antwerp FC, acesta a intrat în atenția lui Gigi Becali imediat după terminarea sezonului. Patronul echipei își stabilise strategia de transferuri pentru noul sezon: cumpără pe cel mai bun jucător de la fiecare echipă din Liga 1. Așa a ajuns Robert Neagoe la Steaua, contra sumei de 100.000 de euro, echipă cu care a semnat un contract pentru 3 sezoane.

„L-am luat pe Neagoe de la Mioveni contra sumei de 100.000 de euro. A semnat. Aplic tactica pe care a făcut-o Steaua ’86. Au luat cei mai buni jucători din țară, de peste tot, și au făcut o selecție. Marius Lăcătuș mi-a spus că în perioada aia luaseră 50-60 de jucători și au rămas cei mai buni. Eu vreau cei mai buni jucători din țară. Am întrebat și eu: «Care e cel mai bun jucător de la Mioveni? Robert Neagoe. Care-i cel mai bun de la Galați? Szekely. Care-i cel mai bun de la Urziceni? Stancu». Vom vedea dacă vor face față, vom face o selecție. Am făcut patru transferuri de jucători care au demonstrat că pot face față în joc și poate mai fac 3-4. Dacă la fiecare perioadă de transferări luăm 6-7 jucători, vom face o selecție”, spunea Becali.

Jucătorul a intrat în programul lui Marius Lăcătuș și a plecat cu echipa în cantonamentele de vară. Din păcate, evoluțiile sale nu au convins, iar Lăcătuș și Becali au renunțat la Neagoe și l-au trimis la echipa a doua. După 8 meciuri la echipa secundă a fost trimis la Gloria Bistrița.
 
„Lui Robert Neagoe i-am dat drumul pentru că nu-i era de folos Stelei”, declara Becali. Neagoe a avut un mare regret la despărțirea de Steaua: că nu a apucat să joacă măcar un meci oficial în tricoul roș-albastru!

„Asta este viața! Eu, când am semnat cu Steaua, doream să demonstrez că am valoare de această echipă. Sunt dezamăgit că nu mi s-a dat nicio șansă să joc și eu într-un meci oficial pentru roș-albaștri. Dacă evoluam măcar într-un meci și n-o făceam bine, atunci eram și eu împăcat. Dar așa, cum să mă simt? Una e când joci într-un meci oficial și alta e când joci prin amicale, unde fiecare trage pentru el să-si impresioneze antrenorul”, a declarat Neagoe pentru ProSport după ce a aflat că Steaua a renunțat la el.

După ce a plecat de la Steaua, Neagoe a mai jucat la ASIL Lysi, CSMS Iași, Farul, iar acum este legitimat la CF Brăila, locul 10 în Seria 1 din Liga 2, cu 14 puncte.

Publicat: 10 01. 2014, 21:43
Actualizat: 10 01. 2014, 21:59