Odată cu intrarea în pauza de iarnă, piața transferurilor în tabăra roș-albaștră începe să prindă contur.
Dacă Petre Marin și Golanski sunt foarte aproape de a-i părăsi pe roș-albaștri, în Ghencea s-a găsit deja un înlocuitor. Noua „perlă” pe care Becali o vrea lucrează sub comanda lui Viorel Moldovan, la Brașov. Dorit insistent de Becali, Ezequias ar accepta să lucreze sub comanda lui Stoichiță, însă refuzul vine din partea președintelui Dinu Gheorghe, care nu-l lasă la Steaua: „Gigi nu are bani nici de salariu pentru Ezequias și oricum nu-l dau eu la Steaua„, li s-a confesat „Vamă” apropiaților.
Bani la semnătură Un impediment important în reÂalizarea transferului lui EzeÂquias la Steaua îl constituie salariul prea mare pe care jucătorul îl are la Brașov. Fotbalistul din Brazilia câștigă aproximativ 180.000 de euro anual, însă, pentru a-l aduce la Steaua, Becali i-ar acorda 150.000 de euro la semnătură, plus un salariu de 120.000 de euro pe sezon. Suma tranzacției reprezintă și ea un adevărat obstacol, lucru confirmat și de patron: „Eu m-am interesat, iar brașovenii cer cam 500.000 de euro pe băiat. Dacă Ezequias ar costa doar 300.000 de euro, l-aș lua în secunda doi. Nici nu mai stau pe gânduri și le dau acești bani„, a spus Becali pentru ProSport.
Ezequias salvează Brașovul Pretențiile brașovenilor cotate la jumătate de milion de euro în schimbul fundașului de bandă se vor micșora pe măsură ce criza economică se va adânci. Brașovenii se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii lui Moldovan încasând în urmă cu câteva zile salariile pe luna august: „Sigur clubul va accepta oferta Stelei. Noi avem probleme mari cu banii, iar vânzarea unui fotbalist ar salva situația delicată în care ne aflăm„, au dezvăluit surse din cadrul clubului brașovean.
EZEQUIAS E NERĂ‚BDĂ‚TOR SĂ‚ ÎMBRACE TRICOUL ROȘ-ALBASTRU
„Ezequias nu este de vânzare decât pentru o sumă excitant de mare. Cum poate să creadă că-l cumpără cu 300.000 de euro pe Ezequias, ce, e legumă?”, Ioan Neculae, patron FC Brașov
„Voi lua patru-cinci jucători în această iarnă, pentru că m-am săturat să văd în clasament câte cinci echipe deasupra Stelei”, Gigi Becali, patron Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER