Becali le răspunde celor de la Viitorul: „Dacă toată lumea spune că dreptatea este de partea lor, de ce le este frică?” Motivul REAL pentru care nu l-a sunat pe Hagi

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a reacționat după comunicatul remis în această dimineață de cei de Viitorul. Echipa desemnată campioana acestui sezon a prezentat, punct cu punct, motivele pentru care inițiativa roș-albaștrilor de a merge la TAS nu ar avea un temei legal și moral.

Gigi Becali nu renunță la ideea sa de a-și căuta dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și a precizat și de ce nu l-a sunat până acum pe Gică Hagi.

„Dacă toată lumea spune că dreptatea este de partea lor, de ce le este frică? O să le dea și judecătorul dreptate și asta e. O să-l sun pe Hagi când o să am curajul și când o să fiu sigur că îmi răspunde și nu îmi închide telefonul. Eu nu consider că i-am greșit cu ceva, dar nu poți suna un om care este supărat pe tine”, a declarat Gigi Becali la Antena 3.

 

Publicat: 26 05. 2017, 13:06
Actualizat: 26 05. 2017, 13:07